Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor
Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

Autismul afectează în mod diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor, relevă un studiu britanic, citat de BBC.

Experţi britanici au studiat tomografiile a 120 de femei şi bărbaţi, jumătate dintre cei studiaţi suferind de autism. Diferenţele descoperite de studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Brain, demonstrează că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege modul în care sunt afectate fetele de autism, spun oamenii de ştiinţă. Experţii susţin că fetele care suferă de autism riscă să fie mai stigmatizate de societate decât băieţii şi, de altfel, ar putea fi mai greu pentru ele să fie diagnosticate corect. Autismul afectează mai mult indivizii de sex masculin şi de aceea majoritatea cercetărilor se concentrează asupra acestora.

În acest studiu, experţi de la Centrul de Cercetare a Autismului de la Universitatea Cambridge au folosit imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) pentru a examina modul în care autismul afectează creierul bărbaţilor şi al femeilor.

Studiul s-a concentrat pe diferenţele dintre creierul bărbaţilor sănătoşi şi creierul bărbaţilor care suferă de autism, precum şi pe creierul femeilor cu sau fără autism.

Cercetătorii au descoperit că, în cazul femeilor cu autism, creierul lor ‘arăta’ mai mult ca cel al bărbaţilor sănătoşi, deşi nu chiar identic, atunci când era comparat cu creierul femeilor sănătoase. Însă nu s-a descoperit acelaşi tip de diferenţă în cazul bărbaţilor cu autism.

Ceea ce ştiam până acum despre autism reprezintă o viziune mai mult din perspectiva bărbaţilor afectaţi de boală, a declarat medicul Meng-Chuan Lai, care a lucrat la studiu. ‘Această cercetare demonstrează că este posibil ca efectul autismului să se manifeste diferit în funcţie de sexul persoanei. Prin urmare, nu trebuie să presupunem că tot ceea ce am descoperit în cazurile de autism la bărbaţi se aplică şi femeilor’, a adăugat el. Cercetătorul este de părere că este nevoie de studii suplimentare atât la bărbaţi, cât şi la femei pentru a descoperi asemănările şi deosebirile.

‘De-a lungul timpului, cercetările despre autism au pornit de la studierea în principal a bărbaţilor şi băieţilor care suferă de această boală. Acest studiu important ne va ajuta să înţelegem felul în care boala diferă de la un sex la altul. Fetele se adaptează mai uşor decât băieţii şi pot dezvolta strategii care adesea maschează ceea ce noi considerăm a fi simptome tradiţionale ale autismului. Această disimulare poate provoca un stres enorm, iar multe fete pot dezvolta probleme secundare, precum anxietatea, probleme de nutriţie sau depresie’, a declarat Carol Povey, director al Centrului pentru Autism din cadrul Societăţii Naţionale a Autismului.

 

Tags: ,
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *