Irina Lungu

Distomatoza hepatica, sau fascioloza, este o boala parazitara a ficatului, consecutiva infestarii cu Fasciola hepatica (numita si galbeaza mare a ficatului), Ea este prezenta in Franta la ierbivorele domestice (vaci, oi etc.), mai rara la om, ciclul de reproducere al parazitului necesitand prezenta unei mici moluste semi-acvatice, limnea. Omul se contamineaza cu ea consumand salate crude ca cea de papadie, creson sau fetica, culese din fanete. Dupa ingestie, viermele merge din stomac in ficat pana in caile biliare. In saptamanile care urmeaza ingestiei parazitului, subiectul are febra, frisoane di simte dureri ale ficatului. De asemenea, survin pusee de urticarie si uneori umflaturi ale articulatiilor. Trecerea perazitului in caile biliare provoaca un icter, dureri mai acute ale ficatului, colici hepatice si o inflamare a cailor biliare si a veziculei. De la primele simptome, infestarea este diagnosticata prin examene serologice si sangvine, care pun in evidenta o hipereozinofilie (cresterea numarului unei varietati de leucocite care atesta o infestare parazitara). Prezenta oualor viermelui in scaune sau in lichidul biliar, obtinut prin tubaj duodenal, confirma diagnosticul. Tratamentul necesita o spitalizare si consta in amdinistrarea de emetina. Prevenirea se bazeaza pe consumarea de creson si fetica de productie exclusiv industriala; papadia trebuie sa fie spalata cu atentie, si nu trebuie s-o culegem de pe pajisti pe care pasc vacile sau oile. Sinonime: distomatoza hepatica, fascioloza.

Enzima secretata de mucoasa intestinala ce permite asimilarea lactozei. Sinonim: lactaza.

Membrana de tesut conjunctiv care inveleste muschii.

Tratamentul prin aplicarea de namoluri de origine vulcanica. Fangoterapia este, in principal, un tratament de completare al artrozei, oricare ar fi localizarea acesteia. Namolul trebuie aplicat local, sub forma de cataplasme, sau pe intregul corp, intr-o baie.

Este procedura chirurgicala prin care se creaza un nou falus (penis) dintr-un tesut genital suplimentar, care poate fi functional. Indicatiile pentru faloplastie pot fi adresate la doua categorii de pacienti: cei de sex masculin care au penisul insuficient dezvoltat si celor de sex feminin care vor sa faca schimbare de sex (transexualii sau intersexualii). Penisul poate fi insuficient dezvoltat atat din cauza unor anomalii congenitale (agenesia penisului, micropenisului, etc.) dar si din cauze provocate, cum ar fi leziuni iatrogene sau traumatisme. In anumite cazuri, faloplastia se va realiza de la varste fragede, in scopul prevenirii implicatiilor psihologice profunde legate de dismorfia organismului. La femei, operatia de schimbare a sexului, reprezinta un pas chirurgical major.

Fiecare dintre cele doua conducturi care merg de pe partile uterului spre ovarul corespondent. Trompele lui Fallopio, care constituie impreuna cu ovarele, anexele uterului, sunt tuburi de 7 sau 8 centimetri lungime, prelungite prin pavilioanele tubare. In timpul ciclului menstrual, ovulul eliberat de catre ovar in momentul ovulatei este captat de catre pavilion, apoi cilii care tapiseaza peretele intern al trompei il indreapta spre uter. Cel mai des, intalnirea intre ovul si spermatozoid are loc in treimea exterioara a trompei. Ligaturarea chirurgicala a trompelor, practicata la femeile care nu doresc sa mai aiba copii, provoaca o sterilitate, in principiu, definitiva. Patologie – Se intampla cateodata ca un ovul fecundat sa se implanteze in trompa si sa inceapa aici dezvoltarea, provocand o sarcina tubara, una dintre formele posibile ale unei sarcini extrauterine. O infectie a uterului poate provoca o inflamatie a uneia sau ambelor trompe ale lui Fallopio (salpingita), si obturarea lor, antrenand o sterilitate. Fimoza tubara este o obturatie a uneia sau ambelor trompe consecutiva alipirii franjelor pavilionare, avand o etiologie infectioasa. O colectie lichidiana sau purulenta in trompa este denumita hidrosalpinx sau piosalpinx (abces al trompei). Obturatiile tubare sunt tratate chirurgical. Sinonim: trompa uterina.

Factorul VII este un factor al coagularii – proteina plasmatica ce intervine in mecanismul coagularii sangvine.

Hormon peptidic (format din mai multi acizi aminati) secretat de atrii la nivelul auriculelor, care provoaca o vasodilatatie si usureaza eliminarea sodiului.

Factor care creste riscurile de aparitie a unei boli. Exista factori predispozanti care tin de mediu (canalizarile, gazele de esapament, fumul de uzina, produsele chimice, radioactivitatea, bolile infectioase etc.) susceptibili sa fie raspunzatori de unele boli. Ereditatea, tabagismul, mai ales atunci cand fumul este inhalat, iar consumul este mai mare de sase tigarete pe zi, obezitatea, hipertensiunea arteriala, hiperlipidemia (nivel ridicat al lipidelor sangvine), mai ales hipercolesterolemia cu niveluri coborate ale lipoproteinelor de mare densitate (HDL), hiperglicemia (nivel ridicat al lipidelor sangvine), diabetul, sedentarismul, stresul etc., sunt factori predispozanti ai unei boli coronariene. Hipertensiunea arteriala este cel mai important factor de risc pentru un accident vascular cerebral. Sinonim: factor predispozant.

Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli, al unei stari emotive etc. Fizionomie.

Dezvoltarea incompleta a vezicii si a peretelui abdominal situat sub ombilic. In extrofia vezicala, vezica, incomplet dezvoltata, se deschide direct pe peretele abdominal, intre ombilic si pubis, urina scurgandu-se atunci direct in exterior. O extrofie necesita mai multe operatii: reconstructia vezicii, a peretelui abdominal, a sfincterului uretral si a uretrei.

Situat sau aparand in afara organismului asa cum se intampla in rinichiul artificial sau in aparatul inima-plaman.

Pierdere totala a glasului determinata de afectiuni ale laringelui, cavitatii bucale, nervilor sau muschilor implicati in actul vorbirii. Sinonim: afonie.

Invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat peretele capilarelor (vase mici). Un edem pulmonar este cel mai frecvent de origine hemodinamica, legat de o crestere a presiunilor in circulatia pulmonara. Aceasta poate fi datorata unei proaste functionari a inimii, unui puseu de hipertensiune arteriala sistemica sau unei hipervolemii (cresterea volumului sangvin). Mult mai rar, edemul pulmonar poate fi consecinta unei alterari a permeabilitatii capilarelor pulmonare de catre agentii infectiosi (virusul gripei, unele bacterii) sau toxici. Simptome si semne – In edemul pulmonar acut, apar brusc la bolnav o gafaiala intensa, ceea ce-l obliga sa stea asezat sau in picioare (ortopnee), precum si o tuse, insotita uneori de expectoratii spumoase rozalii caracteristice. Aparitia mai mult sau mai putin rapida a semnelor (edem subacut) depinde de modul de evolutie al insuficientei ventriculare stangi. Auscultarea inimii indica o tahicardie (accelerarea ritmului cardiac), cea a plamanilor raluri uscate, zise crepitante, cu predominenta la baza plamanilor. Alte semne de insuficienta cardiaca periferica (cresterea marimii ficatului, turgescenta venelor jugulare) sunt mai rare, edemul pulmonar manifestandu-se mai ales atunci cand insuficienta ventriculara stanga nu este insotita inca de complicatia unei insuficiente ventriculare drepte. Tratament – Diureticele pe cale intravenoasa si/sau vasodilatatoarele, in particular cele venoase, trateaza simptomele si antreneaza o diminuare rapida a presiunii in circulatia pulmonara. Ameliorarea oxigenarii se face prin inhalarea de oxigen cu ajutorul unei sonde sau al unei masti, iar corectarea caderii debitului cardiac se trateaza prin medicamente cardiotonice. Tratamentul de fond este cel al bolii in cauza. Sinonim: edem pulmonar.

Care se gaseste intr-o pozitie anormala.

Totalitate a masurilor luate pentru a impiedica transmiterea de zoonoze (boli transmisibile de la animal la om).

Boala a animalului transmisibila la om. Exemple: rabia (turbare), trichinoza, toxocaroza, tenia porcului etc.

Compus organic solid, cristalizat, cu mare putere de indulcire.

Infectie provocata de o bacterie Yersinia. Yersinia este un gen bacterian din familia enterobacteriilor, constituit din bacili (bacterii in fonna de bastonas) gram negativi. Acest gen bacterian comporta trei specii care infecteaza un mare numar de animale si, mai putin frecvent, omul. – Yersinia enterocolitica, foarte raspandita in sol, apa si plante, si prezenta in cantitate mica in fecalele a numerosi indivizi (purtatori sanatosi), este, in unele cazuri, responsabila de enterocolite (inflamatie a mucoasei intestinului) complicandu-se uneori cu septicemie, cu atingerea ganglionilor mezenterici, cu eritem nodos sau cu poliartrita. – Yersinia pseudotuberculosis sau bacilul lui Malassez si Vignal este responsabil de septicemie la om (stare infectioasa generalizata) si de atingere a ganglionilor, cei mezenterici indeosebi. Aceasta bacterie provoaca uneori simptome comparabile cu cele ale apendicitei. -Yersinia pestis sau bacilul lui Yerlin este agentul pestei (ciumei). Diagnostic si tratament – Bacilii sunt izolati prin coprocultura (examen bacteriologic al fecalelor) sau prin cultura realizata pornind de la un prelevat ganglionar in caz de infectie digestiva. Toate yersiniozele sunt sensibile la antibiotice.

Afectiune oculara constand intr-o uscare a conjunctivei si a corneei. In lumea intreaga, in fiecare an, mai multe sute de mii de persoane sunt afectate de xeroftalmie. Cauze – Afectiunea are drept cauza principala o carenta in vitamina A, frecventa la copiii din tarile in curs de dezvoltare. Simptome si evolutie – O xeroftalmie se manifesta printr-un aspect botit al conjunctivei si prin prezenta pe aceasta membrana a unor pete albe cu aspect grunjos, cauzate de absenta secretiei lacrimale. Corneea poate fi sediul unei inflamatii dureroase (keratita), apoi a unei infectii a ochiului, cu riscul de perforatie corneeana. Uscaciunea oculara duce la o keratinizare a tesuturilor corneene (modificare a structurii tesuturilor, mai bogate in proteine), apoi eventual la distrugerea lor. Evolutia spre cecitate este lenta, dar frecventa in absenta tratamentului. Diagnostic si tratament – Examenul la biomicroscop confirma diagnosticul de xeroftalmie. Pot fi utilizate colire sau pomezi care protejeaza corneea, dar tratamentul cel mai rapid posibil este cel al cauzei (administrarea orala de vitamina A) care este cea mai eficace.

Afectiune ereditara caracterizata prin cancere cutanate multiple care se dezvolta in timpul copilariei. Xeroderma pigmentosum, boala foarte rara, se transmite, in general, in mod recesiv: gena purtatoare a defectului trebuind sa fie primita atat de la tata, cat si de la mama pentru ca boala sa se dezvolte la copilul acestora. Aceasta este cauzata de cele mai multe ori de o insuficienta a capacitatii de reparare a ADN-ului, ceea ce face celulele, indeosebi celulele cutanate, foarte sensibile la expunerea la radiatia solara. Simptome si semne – Aproape de la nastere apar inrosiri, umflaturi cutanate, basicute apoi, treptat, o poikilodermie (piele prea sau insuficient pigmentata, cu aspect pestrit, o dilatare a vaselor superficiale ale dermului). Apoi, catre 3 sau 4 ani, se formeaza tumori cutanate, mai intai benigne, transformandu-se rapid in diferite cancere (epiteliom, melanom). Alte anomalii observate cuprind o atingere oculara (fotofobie, eversiune a marginii pleoapelor, conjunctivita, chiar cancer al pleoapelor, al conjunctivei sau al corneei), o intarziere a cresterii si tulburari neurologice (intarziere mintala, epilepsie). Tratament si prevenire – Tratamentul vizeaza ingrijirea simptomelor, prevenirea aparitiei unor tumori cutanate (protectie solara, prescrierea de retinoide) sau indepartarea lor pe cale chirurgicala. Totusi, prognosticul afectiunii xeroderma pigmentosum ramane foarte sumbru. In familiile afectate, sfatul genetic joaca un rol major in prevenirea transmisiei bolii.

Grefa in care donatorul si primitorul apartin unor specii diferite. Sinonim: heterogrefa.

Substanta organica azotoasa care se gaseste in majoritatea tesuturilor si fluidelor din organismele vegetale si animale. Este o molecula intermediara in degradarea adenozin monofosfatului in acid uric, fiind formata prin oxidarea hipoxantinei.

Anomalie congenitala a activarii electrice cardiace. Sindromul lui Wolff-Parkinson-White este o tulburare a conductiei legata de prezenta unei cai anormale (sau a unei cai accesorii) de conductie, fasciculul lui Kent, banda subtire de tesut miocardic care face sa comunice direct auriculele cu ventriculele, scurtcircuitand astfel calea normala – constituita de nodul auriculoventricular urmat de trunchiul fasciculului lui His si de ramurile sale. Astfel fasciculul lui His poate fi responsabil de o transmisie anormal de rapida a influxurilor auriculare spre ventricule. Simptome si semne – Sindromul lui Wolf-Parkinson-White este cel mai frecvent dintre sindroamele de preexcitare (afectiuni caracterizate printr-o activare anormal de precoce a anumitor structuri cardiace). El poate sa nu fie insotit de nici un simptom si poate fi descoperit in mod intamplator cu ocazia unei electrocardiografii de rutina. Totusi, el mai poate sa se afle la originea unor simptome (palpitatii, gafaiala, stari de rau, pierderi ale constientei), in special in caz de aparitie a unei tahicardii auriculare care, atunci cand fiecare influx auricular este transmis ventriculelor prin fasciculul lui Kent, este insotit de un raspuns ventricular excesiv de rapid. In anumite cazuri, rare, aceasta transmisie anormal de rapida poate degenera chiar in fibrilatie ventriculara, mortala in absenta tratamentului. Sindromul lui Wolff-Parkinson-White mai poate sa se afle la originea acceselor de tahicardie paroxistica benigne, asemanatoare celor observate in cursul bolii lui Bouveret. Diagnostic si tratament – Diagnosticul se pune pe baza electrocardiografiei. Un sindrom al lui Wolf-Parkinson-White fara simptome nu justifica nici un tratament. Crizele de tahicardie putin frecvente si putin grave sunt tratate cu medicamente antiaritmice. In caz de crize frecvente sau grave (sincope), poate fi realizat in centre specializate un tratament al cauzei anomaliei: reperarea si distrugerea fasciculului lui Kent cu ajutorul unui curent electric (curent de radiofrecventa).

Afectiune ereditara caracterizata prin asocierea unei hipertrofii a radacinii nasului si a sprancenelor cu malformatii ale ochiului (depigmentarea irisului, leziuni ale retinei, departare excesiva a orbitelor una de alta), ale urechii, ale pielii (pete depigmentate amplasate mai ales pe gat, frunte, piept, burta, genunchi si spatele mainilor) si ale fanerelor (suvite de par alb).

Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor masurata prin analiza medicala, cresteri foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale rinichilor, in boli tumorale, etc.

Totalitatea vaselor sangvine sau limfatice ale unui organ, unei structuri biologice.

Termen care se refera la vasele de sange.