Din cuprinsul articolului
Saturația de oxigen este o măsură a cantității de hemoglobină care este legată de oxigenul molecular la un moment dat. Este un parametru important pentru gestionarea pacienților într-o configurație clinică.
Ce este saturația de oxigen?
Saturația de oxigen măsoară procentul de oxihemoglobină (hemoglobină legată de oxigen) din sânge și este reprezentată ca saturație arterială de oxigen (SaO2) și saturație venoasă de oxigen (SvO2). Saturația de oxigen este un parametru vital pentru a defini conținutul de oxigen din sânge și livrarea de oxigen.
Fiecare moleculă de hemoglobină conține patru grupuri de hem care pot lega cu ușurință oxigenul molecular prezent în sânge. Aceasta înseamnă că o moleculă de hemoglobină poate lega până la patru molecule de oxigen în timpul transportului în sânge.
Pentru adulți, intervalul normal de SaO2 este de 95 – 100%. O valoare mai mică de 90% este considerată saturație scăzută în oxigen, ceea ce necesită suplimentarea externă cu oxigen.
În timpul metabolismului aerob, organismul folosește oxigenul pentru a transforma glucoza în piruvat și pentru a genera două molecule de ATP. Conținutul de oxigen din sânge depinde de curba de disociere oxigen-hemoglobină, care este un grafic pentru a defini procentul de hemoglobină saturată față de presiunea parțială a oxigenului (PO2). O moleculă de hemoglobină devine 100% saturată cu oxigen (1,34 L de oxigen) la o PO2 de 100 mmHg.
După legarea fiecărei molecule de oxigen, hemoglobina suferă o schimbare conformațională care îi crește afinitatea pentru următoarea moleculă de oxigen. Datorită afinității mari pentru oxigen, fiecare moleculă de hemoglobină devine rapid saturată cu oxigen; astfel, cantitatea de oxigen liber dizolvată în sânge este doar o fracțiune foarte mică (2%) din oxigenul total prezent în sânge. Din acest motiv, nivelul de oxihemoglobină este considerat egal cu conținutul de oxigen din sânge.
Cum se măsoară saturația de oxigen din sânge?
Măsurarea saturației de oxigen este deosebit de importantă pentru pacienții cu afecțiuni de sănătate care pot reduce nivelul de oxigen din sânge. Aceste afecțiuni includ boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), astm, pneumonie, cancer pulmonar, anemie, insuficiență cardiacă, atac de cord și alte tulburări cardiopulmonare.
Cea mai comună metodă de măsurare a saturației de oxigen este pulsoximetria. Este o metodă ușoară, nedureroasă, neinvazivă în care o sondă este plasată pe vârful degetului sau pe lobul urechii pentru a măsura indirect saturația de oxigen.
Sonda folosește 2 surse de lumină, lumină roșie și lumină infraroșie, care sunt absorbite de sânge. O absorbție mai mare a luminii infraroșii indică o saturație bună în oxigen, în timp ce o absorbție mai mare a luminii roșii indică o saturație slabă. Citirile obținute de la un pulsioximetru sunt exprimate în procente.
Un test de gaze din sânge este o altă abordare pentru a măsura cu exactitate nivelul de oxigen și dioxid de carbon din sânge. Pentru test, sângele poate fi recoltat de la încheietura mâinii (testul de gaze din sângele arterial) sau de la lobul urechii (testul de gaze din sângele capilar). Acest test este utilizat în principal pentru a determina dacă plămânii sunt pe deplin funcționali pentru a face schimb eficient de oxigen și dioxid de carbon.
Pentru test, o cantitate mică de sânge este prelevată de la pacient și analizată într-un analizor portabil de gaze din sânge, care oferă informații despre oxigenul, dioxidul de carbon și nivelurile de pH din sânge. Un pacient cu BPOC va avea niveluri reduse de oxigen și pH și niveluri crescute de dioxid de carbon în sânge.
Ce se întâmplă când saturația de oxigen scade?
„La oricine ne speriem sub 94, e o problemă sub 94%, înseamnă că e grav. Nu trebuie să ajungem la situații foarte grave. De obicei, saturația oxigenului trebuie luată corect, trebuie aparatul să funcționeze, să aibă bateria corectă, mânuța să fie cu pielea ștearsă, să stea liniștit. Pentru că știți, sunt și variații.
Concomitent cu saturația putem lua și pulsul și e foarte important și aici. Dar în afară de saturația de oxigen, starea generală a copilului, culoarea, nu trebuie să așteptăm să aibă cianoză, albăstrirea aceea în jurul gurii, pentru că atunci este deja destul de problematic și de târziu.
Orice copil care tușește și are o saturație scăzută sau semne de hipoxie, trebuie să meargă, să fie consultat, să facă o radiografie.”, a declarat Evelina Moraru, medic primar pediatru, în cadrul emisiunii BZI LIVE.
Un nivel mai scăzut decât normal de oxigen în sânge este definit ca hipoxemie. În general, un nivel de saturație în oxigen mai mic de 90% este considerat hipoxemie, care poate rezulta din complicații cardiopulmonare, apnee în somn, anumite medicamente și expunerea la altitudine mare.
Cele mai frecvente simptome ale hipoxemiei includ dureri de cap, ritm cardiac rapid, tuse, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, confuzie și albăstruire a pielii și a membranelor mucoase (cianoză).
Cianoza este o afecțiune patologică caracterizată printr-o saturație extrem de scăzută în oxigen. Există două tipuri de cianoză: cianoză centrală și cianoză periferică. În cianoza centrală, nivelul de saturație în oxigen scade sub 85%, ceea ce provoacă apariția unei nuanțe albăstrui pe toată pielea și pe mucoasa vizibilă.
În cianoza periferică, care apare de obicei din cauza absorbției crescute de oxigen de către țesuturile periferice, o nuanță albăstruie apare numai pe părțile periferice ale corpului, cum ar fi mâinile și picioarele. Cele mai frecvente cauze ale cianozei periferice includ staza venoasă, debitul cardiac scăzut sau expunerea la frig extrem.
