Sari la conținut

Maraton de transplanturi hepatice la Institutul Clinic Fundeni

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
maraton de transplanturi de Institutul Fundeni din Capitală

Şapte transplanturi hepatice au avut loc în ultimele zece zile la Institutul Clinic Fundeni, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Vlad Braşoveanu, Şeful Secţiei de Chirurgie şi Transplant Hepatic din cadrul Spitalului Clinic Fundeni.

“În zece zile, şapte transplanturi hepatice. Şapte oameni au primit o noua viaţă. Pentru asta, a fost nevoie ca familiile altor şapte să înţeleagă altfel moartea celor dragi. Să accepte donarea de organe. Ficatul fiecăruia dintre cei şapte decedaţi, majoritatea în urma unor AVC-uri, a salvat câte o viaţă.

Familiile donatorilor merită toată recunoştinţa semenilor. Adaug şi mulţumirile noastre, ale medicilor. Seria de transplanturi hepatice din aceste zile confirmă tendinţa încurajatoare din ultimii ani, după pandemie. Românii au înţeles importanţa donării de organe”, a declarat Vlad Braşoveanu, potrivit News.ro.

El a adăugat că de la începutul anului au fost făcute aproape 50 de asemenea intervenţii reuşite la adulţi. “Împreuna cu echipa mea de la IC Fundeni, alături de doamna prof. dr. Dana Tomescu şi echipa sa de la secţia ATI, am avut numai în acest an aproape 50 de intervenţii reuşite la adulţi, cu donator cadaveric. Şi transplantul hepatric pediatric se dezvoltă rapid, odată cu deschiderea Centrului de la Spitalul Grigore Alexandrescu.

În colaborare cu noi, medicii de la IC Fundeni, s-au reuşit doar în această primă jumătate de an şase transplanturi de ficat la copii, faţă de 1-2 pe an până acum. Şi aici trebuie menţionată contribuţia echipei de la ATI, condusă de doamna dr. Ruxandra Fota”, a mai afirmat Vlad Braşoveanu.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel