marți, aprilie 7, 2026
13.1 C
București

Spitalul Militar Central intră în carantină începând de azi! Accesul vizitatorilor va fi strict interzis

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” intră în carantină de miercuri, accesul vizitatorilor în secţiile unităţii medicale urmând a fi interzis, informează un comunicat de presă al instituţiei.

„În urma analizei, cu maximă celeritate, a evoluţiei fenomenului Coronavirus Covid 2019 în România, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’, din dorinţa de a acorda servicii de sănătate în condiţii de maximă siguranţă pentru pacienţi şi pentru personalul propriu, dispune următoarele măsuri de prevenire a contaminării, care vor fi adaptate la evoluţiile ulterioare ale acestei ameninţări la adresa sănătăţii publice: începând cu data de 26 februarie – SUUMC intră în carantină, sens în care vizitatorii nu vor mai avea acces în secţiile spitalului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, la internare, pacientul va primi un număr de identificare (numărul foii de observaţie), care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparţinătorilor. În acest sens, pentru fiecare secţie, va fi pus la dispoziţia aparţinătorilor un număr de telefon şi orarul la care aceştia pot suna pentru informaţii despre pacientul internat, în baza numărului de identificare.

Citeste si…

„Toate consultaţiile şi internările de zi se vor realiza în spaţiile având această destinaţie, fie din Ambulatoriul integrat, fie în zonele special amenajate. (…) În ambulatoriu şi în zonele de spitalizare de zi rugăm pacienţii care se pot deplasa pe cont propriu să vină singuri, cu 15 minute (nu mai repede) înainte de ora programării. Persoanele cu dizabilităţi vor putea fi însoţite de un singur aparţinător”, precizează reprezentanţii spitalului.

Accesul pacienţilor în unitatea medicală se va realiza numai pe la punctul de control situat în Calea Plevnei 134, atât pentru intrare cât şi pentru ieşire, iar punctul de control acces „Astoria” va fi închis pentru pacienţi.

Pe poarta din Calea Plevnei 134, accesul auto este permis doar pentru ambulanţe, maşini de aprovizionare şi autoturisme care transportă pacienţi imobilizaţi, nedeplasibili, ieşirea urmând a se realiza pe poarta „Astoria”.

Citeste si…

Accesul personalului unităţii, cu autoturisme personale, se va face numai pe poarta de acces situată pe str. Vulcănescu 88, iar accesul pietonal pe toate punctele control-acces, pe baza legitimaţiei de salariat. Personalul medical şi cel de îngrijire şi auxiliar va purta echipament de protecţie, respectiv echipamentul medical complet.

Irina Lungu
Irina Lungu
Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Zilele în care e interzis să speli în Săptămâna Mare. Tradiția spune clar

Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, este una...

Avertisment pentru pacienți: când trebuie să oprești imediat statinele

Autoritățile sanitare din Marea Britanie trag un semnal de...

Lovitură pentru persoanele cu handicap chiar înainte de Paște. Ce a decis statul

În luna aprilie 2026, autoritățile au decis devansarea mai...

Adio fire albe? Descoperirea care ar putea schimba definitiv îmbătrânirea părului

Părul alb ar putea deveni istorie? Află cum noile...

9 băuturi bogate în magneziu care te ajută să dormi mai bine și să scapi de oboseală

Băuturi bogate în magneziu care ajută la reducerea stresului,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Se redeschide secția Cardiologie 1 de la Spitalul Militar Central ”Dr. Carol Davila”

Secția Cardiologie I a primit avizul epidemiologic pentru a-și...

Citește și