Sari la conținut

Tradiții și obiceiuri în Ajun de Anul Nou. NU fă aceste lucruri pe 31 decembrie!

Tradiții și superstiții în Ajun de Anul Nou 2023 / 2024
Sursă foto: focus prima tv
Tradiții și superstiții în Ajun de Anul Nou 2023 / 2024

Anul Nou, care în popor este cunoscut și sub numele de Sânvasâiu sau Crăciunul Mic, este o sărbătoare cu puține conotații religioase. Însă, din bătrâni s-au păstrat o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții.

Există o multitudine de tradiții, obiceiuri și superstiții de Revelion. Printre ele se numără jocurile tradiționale care se țin prin diferite zone ale României, precum cele cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti, Vergelul, Capra, Ursul, Căiuţii, Cerbul, Berea, Ţurca, Brezaia.

Mai mult, nici colindele nu lipsesc. Tinerii merg de Anul Nou cu pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca.

În mai multe zone din România, Anul Nou este întâmpinat cu tradiții speciale. În Moldova, cetele de feciori colindă din casă în casă. Ei poartă costumații speciale și joacă în ritmul fluierăturilor sau strigăturilor lor.

Și în Bucovina e spectacol de Anul Nou. Tinerii se costumează în uniforme militare și joacă în cerc, în timp ce spun versuri speciale, acompaniați de tobe și alte instrumente.

Tot aici s-a păstrat obiceiul ursului de paie. Jocul ursului este făcut în cete speciale de câte 10-15 personaje. Urșii joacă la comanda ursarilor, tineri chipeşi, îmbrăcaţi în veşminte colorate, care dau ritmul jocului cu ajutorul unor tobe.

Sorcova este un alt obicei foarte răspândit la noi. În seara de Anul Nou, copii merg la sorcovit cu o nuia îmbrăcată în hârtie colorată, flori, ciucuri. Se spune că este bine să-i primești și să-i răsplătești cu bani, colaci sau dulciuri.

Capra, care este un animal special în mitologie, este ”celebrată” de Revelion. Jocul include o capră, un cioban, un moș și o babă și se joacă inclusiv la oraș.

O altă tradiție bine păstrată și în zilele noastre este Calendarul de ceapă.

Bătrânii obișnuiau să desfacă 12 foi dintr-o ceapă, câte una pentru fiecare lună, și să pună sare în interiorul ei. Foile se lăsau pe masă, până în dimineața Anului Nou. Cele în interiorul căreia sarea se topea în totalitate arătau că luna corespunzătoare va fi una ploioasă.

Superstiții în noaptea de Revelion

Alimentul de masa de Revelion care aduce noroc și abundență
Sursă foto: Romania TV

În noaptea de Revelion există o serie de superstiții pe care românii le respectă cu sfințenie. Acestea se referă la bani, sănătate, prosperitate și, bineînțeles, dragoste.

Din bătrâni se spune că nu este bine să dai bani pe 31 decembrie 2023, dar nici pe 1 ianuarie 2024 pentru că, odată cu ei, se duce și sporul la finanțe.

De asemenea, indicat este să ai bani în buzunar la trecerea dintre ani. Bancnotele care au cea mai mare „putere” sunt cele care încep cu cifra 5.

Tot legat de prosperitatea financiară există și un obicei practicat de gospodine în anumite zone ale țării. Femeile prepară pâini în care pun monede. Se crede că cel care va nimeni preparatul care conține bani va avea noroc pe plan financiar tot anul 2024.

O altă superstiție de Anul Nou spune că în casă trebuie să existe vâsc, o plantă aducătoare de noroc. Aceasta trebuie să existe pe masa de Revelion și bătrânii susțin că sărutul sub vâsc apropie persoanele aflate în cuplu.

În ceea ce privește noaptea de Revelion, bătrânii susțin că este bine ca prima persoană care intră în casa ta să fie un bărbat brunet. Cei blonzi sau roșcați sunt aducători de ghinion, la fel ca femeile. Acesta nu trebuie să intre cu mâna goală, ci să aducă o crenguță de vâsc, pâine și sare.

Tot pentru noroc, de pe masa de Anul Nou nu trebuie să lipsească strugurii și smochinele, despre care se crede că sunt simbolul belșugului și al vieții împlinite.

O altă superstiție spune ca ușile să fie deschise în noaptea de Revelion pentru a-i permite lui 2023 să iasă și anului 2024 să se instaleze.

Și o lumânare aprinsă pe masă ajută, conform tradiției, pentru ca viitorul an să fie luminos și bun. În plus, trecerea dintre ani e bine să te prindă cu haine noi și, de preferat, un articol roșu.

Gesturi aducătoare de ghinion

Există și câteva gesturi aducătoare de ghinion, conform tradiției.

Este rău ca Anul Nou 2023 să te găsească fără bani în buzunar sau cu datorii. Se spune că așa va fi tot anul care începe.

De asemenea, nu este bine să agăți calendarul înainte de 1 ianuarie și nici să duci gunoiul în această zi.

Pe masa de Revelion nu trebuie să se găsească carne de pasăre, căci norocul și bunăstarea se vor împrăștia așa cum face găina cu pământul.

Mai mult, pe 1 ianuarie 2024 nu se spală, mătură pentru că aceste sarcini gospodărești vor atrage sărăcia.

Nici să dormi nu este indicat pentru că vei avea un an 2024 leneș.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel