Sari la conținut

Un actor din România a fost împușcat PE SCENĂ! Echipajele de intervenție s-au deplasat imediat la fața locului! Ce spune actorul care şi-a împuşcat colegul

teatru
Sursă foto: FF Theatre
teatru

Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani a devenit scena unui incident dramatic. În timpul unei repetiții, un actor a fost împușcat de un coleg. Cei doi făceau repetiții la piesa „Iubesc, iubesc, iubesc”.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public conform cărora, o persoană ar fi fost împușcată, cu o armă tip airsoft, în timpul unor repetiții pentru o scenă de teatru, fiindu-i create leziuni minore, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează verificări pentru a stabili dacă au fost încălcate prevederile legale în ceea ce privește regimul armelor și munițiilor”, a transmis IPJ Botoşani.

Ce spune actorul care şi-a împuşcat colegul

Marius Rogojinschi, actorul care mânuia arma susţine că aceasta este nevinovat .

„Arma este de airsoft un Tokarev TT-33 cu CO2 pe care eu îl folosesc în acest spectacol din momentul repetiţiilor la scenă. Eu trebuie să trag cu el şi spre a fi veridică împuşcătura, ca sa nu batem cu scândura în duşumea, am adus de acasă din colecţia mea un pistol airsoft pe care l-am folosit întotdeauna, fără bile, doar cu butelia de CO2 care face zgomot”, a spus acesta.

Actorul a adăugat că incidentul a avut loc din cauza unei neatenţii.

„Nu am calculat bine unghiul subiectiv, adică sî îndrept arma cam la jumătate de metru de capul colegului meu şi am tras, iar aerul propulsat din butelia de CO2 l-a izbit în ochi”, a mai spus Marius Rogojinschi. Acesta spune că în acelaşi spectacol foloseşte arma şi asupra propriei persoane şi că pe ţeava armei nu era nici un fel de bilă, susține Monitorul de Botoșani.

Anchetă deschisă la teatru

Reprezentanţii teatrului spun că au deschis la rândul lor o anchetă.

„După ce a fost la spital actorul Răzvan Amitroaie a revenit şi ne-a spus că medicul a constatat o conjunctivită post traumatică şi i-a prescris nişte medicamente. Acesta a spus că este disponibil să joace şi să repede, dar eu, în calitate de director, i-a sugerat să meargă acasă pentru a avea forţă şi pentru a-şi putea reveni ca să joace spectacolele din weekend”, a spus directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, Alexandru Vasilachi.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel