Acestea sunt SEMNELE care arată că un copil NU AUDE BINE. Ce e de făcut în funcție de cauza deficienței de auz

Acestea sunt SEMNELE care arată că un copil NU AUDE BINE. Ce e de făcut în funcție de cauza deficienței de auz
Acestea sunt SEMNELE care arată că un copil NU AUDE BINE. Ce e de făcut în funcție de cauza deficienței de auz

Auzul se poate pierde în orice moment din viaţă: în copilărie, adolescenţă sau mai târziu. Când victimele sunt copiii, depistarea timpurie înseamnă şi şanse mari de recuperare.

Medicina modernă oferă o mulţime de tratamente pentru deficienţele de auz ale copiilor. De la aparate performante, care permit „protezarea resturilor de auz”, până la implantul cohlear, care poate face dintr-un copil sortit tăcerii, un om  normal. Pentru a putea fi folosite însă, este esenţial ca suferinţa auditivă să fie depistată cât mai repede după naştere.

În România, între 1 şi 3 nou-născuţi dintr-o mie riscă să aibă pierderi ale auzului când ajung pe lume. Asta înseamnă că, anual, numai în Bucureşti se pot naşte 45 de copii surzi. Pentru cei mai mulţi dintre aceşti copii sunt şanse mari să se facă bine. Cu o condiţie: să fie trataţi din timp. Altfel au toate şansele să devină surdo-muţi.

Diagnosticul se pune după vârsta de un an

Chiar dacă se face depistarea precoce a unei probleme de auz, nu se poate cuantifica cu exactitate pragul auditiv al copilului în primul an de viaţă. Medicul stabileşte, cu ajutorul aparaturii, dacă auzul copilului este în limite normale. Cum funcţionează mecanismul care “luminează” medicul? În momentul în care sunt funcţionale, celulele care produc influxul nervos din urechea internă, care fac posibil auzul, emit nişte sunete de intensitate foarte slabă. Tocmai aceste sunete sunt captate de aparatele de oto-emisiuni. Copilul cu probleme poate avea deficienţe minore sau o pierderea totală a simţului auditiv. El va trebui urmărit până la vârsta de un an, când medicii vor putea stabili exact în ce măsură auzul a fost afectat.

Atenţie la semne!

Cum aparatura care permite identificarea timpurie a problemelor de auz se găseşte în foarte puţine locuri din ţară, părinţii sunt cei care trebuie să fie atenţi la modul în care copilul se comportă. Medicii oferă câteva sfaturi:

– Auzul copilului poate fi testat încă din primele luni de viaţă. Dacă se produce un zgomot puternic în cameră, micuţul tău ar trebui să tresară sau să se trezească din somn. Dacă n-o face, ar putea avea o problema!

– După 4-6 luni, micuţul ar trebui să intoarca capul spre locul de producere a sunetelor.

– În mod normal, la 9-12 luni, copilul începe să articuleze cuvintele, să spună “ma-ma”, “ta-ta”, “pa-pa”. Un copil cu problme de auz nu va scoate sunete, ci ţipete.

– După vârsta de un an, copilul ar trebui să înceapă să imite. Când îi ceri “Arată-mi urechea ! “, prin imitaţie ar trebui să arate urechea, semn că a înţeles ce i se cere.

Mecanismul care ne permite să auzim

Sunetul este codificat la nivelul urechii interne apoi este transmis prin nervi la nivelul centrilor auditivi superiori, în final ajunge la nivelul creierului care decodifică informaţia recepţionata din periferie. Anumite zone din creier analizează şi asociează un anume cod cu o anume frecvenţă. Copilul învaţă tocmai prin asociere să spună “ma-ma”, ajungând să realizeze în aria corticală imaginea de mamă. Dacă un copil, până la vîrsta de 5-6 ani, maxim 7 ani, nu are acest influx de la ureche, zona corticală va fi invadată de alte arii corticale responsabile de integraraea altor simţuri, precum văzul sau simţul tactil (creierul este un organ cu o plasticitate enormă, se adaptează cu foarte mare uşurinţă). Chiar dacă i se va pune un implant cohlear la această vârstă, un copil va avea un beneficiu limitat în înţelegerea vorbirii şi în comunicarea orală. Copilul va auzi sunete casnice, de avertizare (claxon, sonerie, alarmă, telefon), dar un va putea să înţeleagă cuvintele. În situaţia în care surditatea apare după vârsta de 5-6 ani, performanţele unui implant cohlear sunt încurajatoare dacă nu a trecut prea mult timp de la pierderea auzului.

Ce cauzează deficienţele de auz

Jumatate din hipoacuziile cu care copiii se nasc sunt genetice. Alte cauze care conduc la hipoacuzii sunt cele dobandite, precum: infecţiile bacteriene şi virale, traumatismele în zona capului, tratamentele cu aşa zise medicamente ototoxice, precum Streptomicina, Gentamicina, Kanamicina. Otitele cronice pot afecta şi ele auzul, în diverse grade de severitate.

În funcţie de gradul pierderii auditive, problemele sociale ale persoanei respective sunt mai mari sau mai mici. În multe situatii hipoacuzicul nu va mai percepe corect cuvântul auzit, ajungând să facă confuzii între cuvinte sau să le omita.

Tratamente posibile

În funcţie de tipul hipoacuziei şi a bolii în cauză, surditatea beneficiază de mai multe alternative de tratament. Pacienţii care au de exemplu otite medii cronice, rebele la tratamentul medical şi chirurgical sau cei care au lipsă a urechii medii sau externe, beneficiaza de o proteza cu ancoraj osos (prescurtat BAHA-bone anchored hearing aid), al carei rol este acela de a transmite sunetele amplificate direct de la urechea internă, ocolind urechea externă şi medie.

Implantul cohlear

Implantul cohlear (urechea bionică) este un dispozitiv biomedical care înlocuiește auzul natural la persoanele suferinde de hipoacuzie severă sau profundă, inclusiv de pierderea totală a auzului.

Implantul cohlear este diferit de protezele auditive. Dacă acestea se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implantul cohlear înlocuiește funcționarea părţii afectate a urechii interne (cohleea) pentru a oferi, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier.

Tehnologia este de dată relativ recentă. Primele implanturi cohleare au fost făcute la sfârșitul anilor 1970. Până azi, implanturile au ajutat peste 350.000 de persoane să audă pentru prima dată, număr aflat în continuă și rapidă creștere.

Când se recomandă

Există vârste foarte stricte la care implantul trebuie pus. În Canada, vârsta ideală este între 1 an şi 2 ani. În alte ţări occidentale se admit implanturile făcute între 1 şi 3 ani. Literatura de specialitate menţionează şi situaţii în care operaţiile au fost făcute  la vârste foarte mici (6, 8 luni). Majoritatea specialiştilor nu sunt însă de acord cu ele, pentru că până la un an nu se poate spune sigur gradul de afectare al simţului auditiv. În situaţia în care micuţul aude câtuşi de puţin (are nişte resturi de auz), medicii afirmă că acestea trebuie întotdeauna exploatate prin protezare adecvată şi nu neapărat prin metode scumpe şi “distructive” pentru ureche, cum este implantul cohlear. Protezele potrivite vor face posibilă perceperea de către copil a sunetelor ambientale şi ale vorbirii iar exercitiile de logopedie vor permite copilului dezvoltarea limbajului.

 

Un implant cohlear nu este ieftin, costă aproximativ 93 de mii de lei. Adică în jur de 25 de mii de euro.

Dacă operaţia şi dispozitivul sunt asigurate de stat, costurile cu întreţinerea aparatului şi recuperarea copilului revin părinţilor.

30 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook