Sari la conținut

Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamț, zâmbește din nou. „O să fac totul să fiu din nou bine”. Primele imagini din Belgia

Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamț, zâmbește din nou. „O să fac totul să fiu din nou bine”. Primele imagini din Belgia

Din noiembrie 2020, medicul român Cătălin Denciu este internat în Spitalul Militar al Reginei Astrid din Belgia. În urma incendiului de la Colectiv, România și Spitalul Militar Regina Astrid au început o colaborare pentru tratarea pacienților grav arși.

Medicul Cătălin Denciu a ajuns în Spitalul din Belgia cu arsuri grave, după incendiul de toamna trecută de la Spitalul Piatra Neamţ, în timp ce încerca să salveze pacienţii. Drama de la Piatra Neamț a avut un bilanț devastator: cel puțin zece persoane decedate și altele cu arsuri grave. Printre eroii acelei zile a fost și medicul Cătălin Denciu. El a suferit arsuri de gradul doi și trei peste 40% din corpul său.

Cătălin Denciu, medicul erou. „O să fac totul să fiu din nou bine”

Potrivit beldefnews.mil.be, din cauza gravității arsurilor sale, a fost plasat pentru prima dată într-o comă artificială timp de trei săptămâni. Pentru a ajunge să se miște, să facă primii pași și să spere că viața sa va fi din nou una normală, i-au trebuit medicului român trei luni de zile. Cătălin Denciu are arsuri la cap, la față, la mâini, are arsuri la picioare. Dar speranța îi luminează chipul și îl ajută să zâmbească.

„Îmi amintesc că m-am trezit cu o anxietate profundă. Pe 20 ianuarie am fost transferat la unitatea de îngrijire medie. Am reuşit treptat să mă mişc şi să merg din nou. Astăzi pot deja să fac bicicletă. Ridurile brațelor mele sunt încă dificile, așa că urmez o mulțime de ședințe cu kinetoterapeuții, pentru a învăța să-mi mișc coatele din nou.

Reabilitarea este departe de a fi terminată, dar știu că trebuie să dau totul pentru a mă simți din nou mai bine. Voi continua să lucrez pentru a reuși”​​, a declarat Cătălin Denciu pentru sursa citată. 

Cătălin Denciu si-a propus o serie de obiective pentru a deveni din nou independent. Au trecut câteva săptămâni de la ultima sa operație și reabilitarea sa dă deja roade. Medicul român este ajutat secundă de secundă și de soția sa.

Dr. Alina Denciu se află în Belgia și stă într-o cameră de personal militar la spital pentru a-și susține soțul de aproape. Între timp, ea învață și tehnicile de îngrijire și reabilitare pentru a avea grijă de soțul ei după aceea.

Medicul din Piatra Neamț a lucrat ca anestezist chiar în spitalul în care acum se vindecă

De fapt, tot personalul spitalului militar este foarte fericit că îl poate ajuta pe dr. Denciu în reabilitarea sa. Cazul medicului român i-a impresionat profund și toți medicii și asisitentele își doresc ca finalul acestei povești să fie una cu happy end.

„În acest moment, ei sunt familia mea. Abia aștept până mă vindec să le mulțumesc”, a mărturisit Cătălin Denciu. 

După ce a petrecut ultimele luni cu ei, medicul erou face o scurtă pauză înainte de a-și continua reabilitarea la Spitalul Universitar Saint-Luc. Coincidența face ca medicul să nu se afle în acest loc pentru prima dată. Cătălin Denciu a lucrat acolo încă un an în timpul pregătirii sale ca anestezist.

 

Notă: Imaginile din acest material au fost realizate de jurnaliștii revistei Ministerului Apărării din Belgia, pentru că spitalul la care medicul român a fost tratat este un spital militar – Regina Astrid.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: