Sari la conținut

Ce nu trebuie să faci când îți măsori tensiunea. Medic: Recomand pacienților mei să nu folosească acest tip de APARAT

tensiune arterială

Hipertensiunea arterială ridicată (hipertensiunea arterială) este principala cauză de deces la nivel mondial, provocând anual aproximativ 10,8 milioane de decese.

Aproximativ 1,2 miliarde de persoane din întreaga lume suferă de hipertensiune arterială și doar 2 până la 3 din 10 persoane sunt sub control. Această cifră este alarmantă, mai ales dacă luăm în considerare costul scăzut și eficiența și accesibilitatea ridicată a medicamentelor antihipertensive.

Printre impedimentele unui control adecvat se numără măsurarea inadecvată a tensiunii arteriale.

În acest sens, medicul Gheorghe Lascu, președintele Societății de Medicină de Familie Maramureș atrage atenția că deși pare foarte ușor, e nevoie să respectăm câteva reguli simple.

”În general, recomand pacienților mei să nu folosească aparate tip brățară, ci aparate care se umflă pe braț, cu manșetă, cu dispozitiv de umflare și dezumflare automat. S-au vândut și în marketuri, în diverse magazine, diverse aparte la niște prețuri modice, dar care nu erau de calitate.

Sfatul meu este pentru cei care vor să-și cumpere un tensiometru, să cumpere unul de calitate, luat dintr-un centru de tehnică medicală sau la recomandarea medicului de familie”, explică medicul.

Atenție la momentul în care măsurăm tensiunea

Următoarea regulă este să fim atenți la momentul în care ne măsurăm tensiunea arteriă. Potrivit medicului, sunt momente în care ar trebui să lăsăm aparatul de-o parte, să ne așezăm într-un fotoliu și să așteptăm 10-15 minute.

”Tensiunea arterială se măsoară întotdeauna în stare de repaos. Adică: dacă am urcat scările, dacă ne-am grăbit, dacă am făcut un efort, dacă ne-am enervat, am obosit, am alergat etc, nu ne măsuram imediat tensiunea arterială.

În această perioadă bătăile inimii se normalizează, suflu respirator își revine, nu mai gâfâim, iar organismul este în acea stare potrivită pentru măsurarea tensiunii arteriale”, mai explică medicul, conform Adevărul.

”Nu o vom măsura niciodată după ce am fumat, după ce am consumat alcool, după ce am băut cafea sau după ce am fumat «prostii» – că se practică mai nou” a încheiat medicul.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel