Sari la conținut

Cele mai bune remedii naturale pentru infecţiile urinare. Ceaiuri care alungă senzaţiile de arsuri şi usturime

inconteneta urinara
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
remedii inconteneta urinara

Printre simptomele infecției urinare, care apare mai frecvent la femei, se numără durerea în zona pelvisului şi la nivel abdominal, senzația de arsură și usturime în timpul urinării, nevoia de a urina mai des, crampe, vărsături, febră, frisoane și chiar sângerări în timpul urinării.

Totodată, pot să apară semnale de alarmă precum urina închisă la culoare și urât mirositoare, urina tulbure cu sedimente sau urina spumoasă.

Dacă infecția urinară persistă mai mult de câteva zile, atunci este necesar consultul unui medic specialist care, în cele mai multe cazuri, va recomanda un set de analize specifice pe lângă cele de sânge, urocultura şi un sumar de urină.

Ulterior, poate fi prescris un tratament cu antibiotice şi antiinflamatoare. Terapia clasică poate fi însoţită şi de câteva remedii naturale, cu rolul de vindecare mai rapidă, dar şi pentru evitarea apariţiei complicaţiilor.

Ceaiuri care alungă senzaţiile de arsuri şi usturime

Cel mai utilizat este tratamentul cu frunze de merișor, care au un puternic efect antiseptic, iar fructele de merișor regenerează tractul urinar. Merişoarele conţin o mare varietate de compuşi chimici, cum ar fi D-manoza şi acidul hippuric, care alungă senzaţiile de arsuri şi usturime. Această plantă conține substanțe active numite proantocianidine, care previn atașarea bacteriilor E. coli de pereții tractului urinar.

Pentru a pregăti ceaiul de merișor, adăugați o linguriță de frunze uscate de merișor într-o cană de apă fierbinte. Lăsați să se infuzeze timp de aproximativ 10 minute, apoi strecurați și consumați de două ori pe zi.

De asemenea, ceaiul din mătase de porumb se recomandă pentru consum câte 3 căni pe zi pentru efectele sale calmante, antispastice și diuretice. Cozile de cireșe sunt recomandate în cazul infecțiilor urinare, ameliorând simptomele supărătoare, potrivit bzi.ro.

Totodată, poate fi flosită sub formă de infuzie una dintre cele mai eficiente plante medicinale în cazul infecțiilor tractului intestinal. Ceaiul de coada calului elimină toxinele și bacteriile din tractul urinar și acționează ca un diuretic.

Și ceaiul de mentă cu ghimbir ameliorează senzația de usturime și arsură în cazul unei infecții urinare acute și acționează ca un antiinflamator. Sucul de afine previne și tratează infecțiile tractului urinar.

Consum sporit de lichide

În cazul infecțiilor urinare se recomandă consumul mai multor lichide, apă plată alcalină și ceaiuri cât mai multe. Apa alcalină te ajută să elimini bacteriile din organism și a toxinelor. Se evită sucurile îndulcite și băuturile carbogazoase deoarece ele cresc și mai mult aciditatea și favorizează infecțiile urinare.

Infecțiile urinare apar și odată cu înaintarea în vârstă, dar și în cazul femeilor care intră la menopauză. Cele trei tipuri de infecții urinare cu care se confruntă mult persoane sunt uretrita, cistita și prostatita. Cistita este o afecțiune frecventă în cazul femeilor provocată de contactarea bacteriei E-coli.

Uretrita apare mai ales la bărbați și este cauzată de bacteria numită chlamydia. Prostatita este declanșată de infecția cu E-coli, iar de multe ori apare după un contact sexual neprotejat.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel