Sari la conținut

Cine e în pericol să dezvolte complicații grave din cauza virusurilor care atacă sistemul respirator

pneumonie

Complicații grave din cauza virusurilor. Categoriile cu riscul cel mai mare să sufere complicații severe din cauza virusurilor gripale sunt copiii mai mici de 5 ani, femeile gravide și seniorii care au peste 65 de ani, dar și cei care au boli cronice (de inimă, de plâmâni, HIV/SIDA, de ficat și de rinichi, cancer etc.).

Experții americani spun însă că nimeni nu e ferit de gripă, chiar dacă riscul este mai mare pentru categoriile enunțate, întrucât ei au sistem imunitar din start slăbit.

„Prezența virusului în sine nu e ceea ce vă ucide. O boală infecțioasă are întotdeauna o interacțiune complexă cu gazda sa”, a explicat dr. Amesh Adalja, infecționist la Centrul de Sănătate de la Universitatea Johns Hopkins din SUA, pentru scientificamerican. com.

Din explicațiile sale aflăm că, după ce intră în organism, virusul gripal „deturnează” celulele umane din nas și din gât, făcându-le să-l reproducă. Înmulțirea sa extrem de rapidă (simptomele apar la o zi de la infectare) declanșează un răspuns puternic din partea sistemului imunitar, care trimite în zonă „batalioane” de celule albe și anticorpi pentru a elimina „amenințarea”.

Practic, aceste celule atacă și distrug țesutul infectat, în special cel din tractul respirator și din plămâni, unde virusul se dezvoltă. La majoritatea adulților sănătoși acest proces funcționează, așa că ei se vindecă în câteva zile sau săptămâni. Dar, în unele cazuri, reacția sistemului imunitar este prea puternică, distrugând atât de mult țesut în plămâni, încât aceștia mai pot furniza suficient oxigen în sânge, ducând la hipoxie și moarte.

Complicații grave din cauza virusurilor. Infecții secundare fatale

În alte cazuri, nu virusul gripal e cel care declanșează răspunsul imun copleșitor, ci o infecție secundară care profită de sistemul imunitar slăbit de gripă. Așa acționează bacteriile precum Streptococul sau Stafilococul, care infectează plămânii provocând pneumonie. Plămânii se umplu cu puroi și lichid, iar bolnavul practic se îneacă!

Mai mult, o astfel de infecție bacteriană se poate răspândi și în alte părți ale organismului, prin sânge, provocând șoc septic, care face organele să cedeze unul după altul. Dacă bolnavul are deja boli cronice, reacția nefastă e și mai rapidă.

Alte complicații care pot să apară

Alte complicații secundare ale gripei variază de la infecțiile relativ ușoare, cum ar fi cele ale sinusurilor și urechilor, până la cele mai severe, cum ar fi inflamația inimii (miocardita), creierului (encefalita) sau a mușchilor (miozita și rabdomioliza). Se adaugă sindromul Reye, o boală a creierului care începe, de obicei, după o infecție virală, și sindromul Guillain-Barré, o altă afecțiune în care sistemul imunitar atacă sistemul nervos periferic și care poade duce la o paralizie parțială sau aproape totală, pacientul având nevoie de ventilație mecanică pentru a putea respira.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel