Sari la conținut

Top cele mai neinspirate locuri în care sigur te-ai gândit să faci sex

Există oameni care au dus la extrem sfaturile specialiștilor în privința condimentării vieții sexuale. Dar există locuri care pur și simplu nu se pretează la planuri îndrăznețe.

1. În avion– 33% dintre bărbații intervivați de Trojan Condom, o companie de prezervative, au spus că își doresc să facă amor la înălțime. Dar cazul recent al unei britanice, care a alarmat câteva sute de pasageri cu gemetele sale, făcând sex în baia unui avion care zbura spre Vegas, demonstrează că ideea este una total neinspirată.

2. La ștrand-Așa cum a făcut un cuplu din Florida, care s-a ales cu o amendă consistentă și umilire publică. În plus, cei care aleg să facă sex în apa piscinelor sau a ștrandurilor se expun riscului de a dezvolta o infecție, arată un raport din 2012 al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA, care au descoperit în apă fragmente de fecale. e luat în considerare este și faptul că prezervativele nu sunt menite să fie folosite în apă și pot aluneca ușor, ducând la o sarcină nedorită.

3. În club– Un studiu britanic a demonstrat că 48% dintre aventurile de o noapte se consumă în toaletele cluburilor. Pericolele sunt nenumărate, de la a fi prins până la a lua tot felul de boli de pe colacul de WC sau pereții băii.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel