Sari la conținut

E normal să-ți tremure mâinile? Care pot fi cauzele

maini amortite
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Care sunt simptomele care anunță un deficit de calciu

Tremuratul mâinilor poate fi normal. E vorba însă de acel tremor de amplitudine foarte mică și frecvență mare care apare la orice persoană. Încercați să așezați o coală de hârtie pe mâna întinsă, cu palma în sus, și veți vedea despre ce fel de tremor e vorba.

Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, frecvența tremorului normal de fundal devine mai lentă și poate deveni mai vizibilă în activitățile cotidiene. Aproximativ un sfert dintre persoanele de peste 70 de ani prezintă o formă de tremor vizibil.

Tremuratul mâinilor: cauze

Există, de asemenea, potențiali factori declanșatori care pot amplifica tremorul nostru de bază până în punctul în care poate fi detectat cu ochiul liber. Aceștia includ:

  • Teamă extremă, anxietate sau oboseală.
  • Febra, hipertiroidismul sau nivelul scăzut al zahărului din sânge.
  • Exerciții intense.
  • Întreruperea consumului de alcool sau opioide.
  • Anumite medicamente, cum ar fi antidepresivele SSRI sau SNRI, albuterol, prednisonul, nicotina și cafeina.

În aceste situații, abordarea potențialilor factori declanșatori poate remedia tremorul aparent.

Cu toate acestea, există momente importante când un tremor poate indica o afecțiune subiacentă, cum ar fi boala Parkinson sau scleroza multiplă. Dacă aveți un tremor nou, fără un factor declanșator evident, discutați cu medicul

Cauze subiacente ale tremurului

Tremuratul este o mișcare involuntară, de obicei datorată contractiilor rapide și alternative ale mușchilor antagoniști – cum ar fi mușchii biceps și triceps, în care unul dintre cei doi se relaxează în timp ce celălalt se contractă pentru a mișca o parte a corpului.

În afară de ceea ce știm despre rolul creierului și mușchilor în tremor, există dovezi de lungă durată că intestinul joacă un rol important în multe tulburări neurologice. Recent, cercetătorii au descoperit că persoanele cu boala Parkinson și tremor esențial au modificări unice în microbiomul lor și că severitatea tremorului este corelată cu modificări ale anumitor acizi grași cu catenă scurtă, compuși benefici care sunt produși atunci când bacteriile din colonul nostru fermentă fibre.

Prima întrebare pe care un medic ar putea să o pună despre tremorul dumneavoastră este dacă apare în timpul repausului, cum ar fi atunci când brațul dumneavoastră este sprijinit confortabil pe un scaun, sau în timpul activității voluntare. În unele cazuri în care cauza tremuratului nu este clară, medicii pot recomanda o scanare specială a capului.

Posibile cauze pentru tremuratul mâinilor

Tremorul esențial

Poate că tremorul apare mai mult în timpul acțiunii – sau pare să se întâmple doar când scrieți (cunoscut sub numele de tremor de scriere primar). S-ar putea să aveți un tremor esențial, care este foarte frecvent.

Pacienții cu tremor esențial descriu situații precum încercarea de a tasta pe o tastatură și apăsarea, din greșeală, a aceleași taste de mai multe ori, dificultăți în menținerea mâinilor stabile în timpul bărbieritului sau frustrare atunci când mâncarea le cade de pe furculiță înainte să ajungă în gură.

Tremorul esențial poate avea tendința de a se transmite în familie și de multe ori afectează simetric ambele mâini. Poate chiar să se amelioreze trecător cu ajutorul alcoolui datorită efectului etanolului asupra receptorilor din cerebel și trunchiul cerebral.

Cu toate că alcoolul poate ameliora tremorul pe o perioadă scurtă de timp, acesta provoacă adesea un fenomen de rebound, la scurt timp după ingestie, cu o amplitudine crescută a tremorului care poate dura câteva ore. Pe lângă preocupările legate de tulburarea de consum de alcool, utilizarea îndelungată a alcoolului poate compromite și mai mult aceleași căi neuronale responsabile pentru tremor în primul rând.

În schimb, există mai multe opțiuni pentru tratarea unui tremor esențial în legătură cu care medicul dumneavoastră vă poate sfătui: medicamente precum propranolol și primidona, purtarea de mănuși cu greutate sau chiar stimularea cerebrală profundă.

Tremorul esențial nu este considerat periculos în sine, dar unii oameni par să aibă un risc mai mare de a dezvolta ulterior boala Parkinson, așa că este important să informați medicul despre orice schimbări de sănătate.

Tremorul esențial devine mai frecvent pe măsură ce îmbătrânim, iar unele studii au descoperit că un tremor nou apărut după vârsta de 65 de ani este asociat cu un risc de demență.

Boala Parkinson

Tremorul este primul simptom la aproximativ 3 din 4 persoane cu boala Parkinson. În boala Parkinson, tremorul începe adesea la o singură mână când aceasta este în repaus (uneori pare că degetul mare și arătătorul „rulează o pastilă” înainte și înapoi), dar poate apărea și la nivelul piciorului.

Acest tremor este legat în parte de depletia dopaminergică dintr-o zonă a creierului numită substantia nigra. Pacienții cu boala Parkinson pot beneficia de medicamente care stimulează producția de dopamină, cum ar fi levodopa.

Scleroza multiplă

Tremorul afectează mulți pacienți cu scleroză multiplă, o boală imună a sistemului nervos central. Persoanele cu scleroză multiplă pot experimenta „atacuri” de simptome neurologice, cum ar fi pierderea bruscă a senzației pe o parte sau probleme cu vederea, care par să se îmbunătățească de la sine înainte de începerea unui alt episod.

BoalaWilson

O cauză mai puțin comună a tremorului, boala Wilson, este diagnosticată mai frecvent la pacienții mai tineri și apare din cauza unui defect genetic care determină acumularea de cupru în diferite părți ale corpului, cum ar fi ficatul, articulațiile și creierul.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel