Sari la conținut

Un renumit medic cardiolog a făcut infarct și a murit chiar în curtea spitalului unde a fost manager

Sursa foto: ebihoreanul
Dr. Gheorghe Scridon a murit în curtea spitalului unde a fost manager

Un medic cardiolog renumit a murit chiar în curtea spitalului, în urma unui infarct, miercuri după amiază. E vorba de dr. Gheorghe Ioan Scridon, fost manager al  Spitalului Militar din Oradea. 

În vârstă de 71 de ani, dr. Scridon era colonel doctor în rezervă, medic primar cardiolog și a fost comandant al Spitalului Militar Oradea.  Medicul avea probleme cu inima și, din păcate, colegii lui nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

În urmă cu patru ani, doctorul mai suferise un infarct

Dr. Gheorghe Ioan Scridon a fost absolvent al Facultății de Medicină Generală din București, luându-și rezidențiatul în cardiologie la Institutul Inimii din Cluj și în medicină internă la Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila.

A studiat management sanitar și sănătate publică, respectiv a dobândit competențe în ecografie generală, ecocardiografie și ecografie vasculară la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, potrivit ebihoreanul.ro.

Medicul a decedat în cursul după-amiezii de miercuri, în timp ce juca tenis pe terenul de sport din curtea unității. A făcut stop cardio-respirator, iar echipajul SMURD nu a reușit să îl salveze.

El era cunoscut ca având probleme cardiace.

”Împărtășim imensa durere a familiei fostului comandant al Spitalului Militar „Avram Iancu” Oradea, colonel (rz.) dr. Gheorghe-Ioan SCRIDON, la trecerea în veșnicie a respectatului medic.

A fost, fără doar și poate, un OM, prin care Dumnezeu a lucrat pentru oameni! Îi aducem un pios omagiu și aprecierea noastră pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi, cei cărora le-a atins viețile. Va rămâne veșnic în amintirea noastră!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată pe pagina Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Oradea.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel