Sari la conținut

Viitorul nu există! Nu apucăm niciodată să îl trăim cu adevărat! Explicațiile unui cunoscut psiholog

Trecutul și viitorul sunt doar scenarii cărora le dăm viață în mintea noastră. Le punem pe repeat, revedem aceleași scene de un milion de ori, retrăim emoțiile și conversațiile până când avem senzația că totul se întâmplă din nou chiar în acest moment.

Trecutul a fost și nu va mai fi niciodată. Rămân doar impresiile noastre și ceea ce ne reconstruim în mintea noastră. Amintirea momentelor trecute este reconstruită din nou și din nou în mintea noastră și capătă semnificația pe care alegem noi să i-o dăm.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), generațiile anterioare experimentau mai des fericirea deoarece obișnuiau să concentreze experiența pe momentul prezent, rareori proiectându-și viața în viitor.

Mergând și mai în spate, să zicem 2-3-4-5 secole în urmă, oamenii erau atât de preocupați cu supraviețuirea încât proiecția viitorului nu era pe lista lor de priorități. Acesta a fost si motivul pentru care până și conceptul de “călătorie în timp” a fost menționat foarte târziu în istoria omenirii, când oamenii își satisfăceau mai ușor nevoile fundamentale (hrană, adăpost etc.) și puteau să se gândească la mai multe lucruri decât la supraviețuire”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Viitorul este doar plăsmuirea imaginației noastre. Prezentul este real!

Specialistul afirmă că dintr-un moment trist putem alege să ne focusăm pe durerea pe care o readucem în mod constant la viață. Ne conectăm în mod repetat la ce s-a întâmplat, prin a accentua totul și a păstra cât mai vie amintirea tristeții de atunci. O altă variantă ar fi să ne amintim părțile frumoase, lecțiile și modul în care ne-a ajutat să devenim mai buni. În acest fel, ne concentrăm resursele pe părțile bune și dăm naștere unor emoții și stări plăcute.

“Viitorul nu există. Nu apucăm niciodată să îl trăim cu adevărat. Viitorul este o construcție a minții noastre, menită să ne pregătească pentru posibile scenarii care să nu ne scoată prea mult din zona de confort. Este o proiecție a viselor, obiectivelor, dorințelor noastre, care există doar în mintea noastră. Este drumul imaginar pe care ni-l trasăm, astfel încât să trăim cu simțul unei direcții în viață; însă el nu există ca un moment ce poate fi trăit cu adevărat, ci noi ajungem să trăim ceea ce am visat despre viitorul nostru, în momentul prezent. Singurul moment cu adevărat viu este acum! Scurt dar plin de viață! Dintr-o multitudine de acum-uri scurte, construim un prezent dinamic, în continuă mișcare; prezent care este cu adevărat singurul moment care contează, singurul moment în care poți real să zâmbești, să plângi, să te întristezi, să te bucuri, să iubești”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel