Sari la conținut

10 semne de alarmă că bei prea multă cafea

Cafeaua reprezintă pentru cei mai mulţi dintre noi elixirul care ne ţine în mişcare în zilele lungi şi aglomerate. Cu toate acestea, atunci când suntem obosiţi şi încă mai avem mult lucru riscăm să consumăm prea multă cafea, iar acest lucru ne poate afecta atât starea de spirit cât şi sănătatea.

De-a lungul timpului, mai multe studii au indicat că un consum ridicat de cofeină (aproximativ 500-600 de miligrame, echivalentul a minimum 5 ceşti de cafea pe zi) poate avea multe multe efecte secundare.

Aşadar, următoarea dată când simţiţi nevoia să consumaţi multă cafea, luaţi în considerare următoarele aspecte:

Halucinaţii auditive

Aceasta a fost concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Melbourne, care au numit cafeaua drept „drogul psihoactiv cel mai des utilizat”. La studiu au luat parte 92 voluntari, care au fost rugaţi să asculte un sunet constant cunoscut sub numele de „zgomot alb”.

Profesorul Simon Crowe de la Universitatea La Trobe din Melbourne a menţionat că „le-am spus voluntarilor că între părţile de zgomot alb ar putea să asculte fragmente din melodia White Christmas şi în cazul în care le aud să apese un buton. În realitate, nu am intersectat niciodată melodia White Christmas cu părţile de zgomot alb, dar am constatat că persoanele care erau foarte stresate şi care au avut un nivel ridicat de cofeină au crezut că au auzit cântecul”, a declarat acesta.

Consumul ridicat de cofeină poate afecta ficatul, mai ales dacă luaţi des analgezice

Ficatul este un organ foarte rezistent. Aproximativ 75% din ţesutul hepatic poate fi afectat sau înlăturat chirurgical fără să apară insuficienţa hepatică.

Cu toate acestea se pare că el poate fi afectat de excesul de cafea, mai ales atunci când această băutură este combinată cu paracetamolul, sugerează un studiu efectuat în 2007 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Washington.

Tensiune crescută

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon au demonstrat că un consum ridicat de cafea duce la creşterea tensiunii arteriale, la stimularea inimii şi la creşterea frecvenţei respiraţiei.

Agitație

Ca urmare a creşterii ritmului cardiac şi al celui respirator, creierul este privat oxigenul necesar pentru gândirea calmă şi raţională, explică acelaşi studiu menţionat anterior.

Insomnie

Acest efect secundar nu apare la toţi consumatorii de cafea, el depinde de toleranţa fiecărui individ la cofeină.

Cofeina are un timp de înjumătăţire (timpul în care cantitatea iniţială se reduce la jumătate) de 6 ore, ceea ce însemnă că ea este eliminată din sistem abia în 24 de ore. Prin urmare, dacă bem o jumătatea de cană de cafea la ora 8 dimineaţa, la ora 20 vom avea în corp 25% din cofeina consumată.

Sevraj

Ca oricare alt stimulant, cofeina dă dependenţă fiziologică şi psihologică. Aşadar, dacă decideţi să diminuaţi consumul de cafea, ar trebui să faceţi asta sub îndrumarea unui medic.

Migrene

Cercetătorii de la centrul Johns Hopkins au constatat că sevrajul provocat de cafea cauzează migrene, oboseală, insomnie şi dificultăţi de concentrare.

Depresie

Unii oameni devin deprimaţi şi experimentează simptome precum cele asemănătoare gripei, atunci când intra în sevrajul provocat de cafea. Un alt astfel de simptom este anxietatea, care apare şi ea la indivizii care reduc brusc consumul de cafea.

Lene

Un studiu realizat la University of British Columbia, pe rozătoare, a scos la iveală faptul că un consum ridicat de cafea conduce la reducerea ritmului de muncă în rândul lucrătorilor.

Osteoporoză

Vestea bună este că acest efect advers poate fi combătut dacă asigurăm un aport adecvat de calciu şi vitamina D şi dacă limităm consumul de cafea la doar trei ceşti pe zi (aprox. 300 mg de cofeină pe zi).

Cafeaua are și beneficii minunate pentru sănătate. Alte studii o găsesc miraculoasă, chiar în cantități mari, dacă organismul este rezistent. Așadar, cel mai bine este să o adaptăm pentru noi, suntem cei mai în măsură să ne dăm seama dacă ne face bine sau rău. Cumpătarea rămâne cheia.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: