Sari la conținut

Adrian Daminescu a câștigat lupta cu cancerul: „Eram ușor legumă”

După doi ani de luptă grea, artistul Adrian Daminescu a învins boala. În 2021, îndrăgitul artist a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, iar acum dorința lui cea mai mare este să meargă la un pescuit și să revină pe scenă

Adrian Daminescu a trecut peste o mare cumpănă, după ce s-a vindecat de cancer, o boală care l-a pus la grea încercare.

„Cum am fost bolnav vreo doi ani de zile, nu am putut să ies din casă. Și abia așteptam momentul, să îmi revin. Nici nu aveam energia respectivă, ca să pot să ies afară. Eram ușor legumă. Acum am început să îmi recapăt musculatura, ca în orice boală de genul acesta, care te trântește la pământ de nu te vezi. Am reușit să-mi pun musculatura înapoi și să-mi recreez rezistența necesară pentru a putea trăi. Acum am zis că vreau să merg neapărat la pescuit. E una dintre pasiunile mele și îmi face mare plăcere”, a declarat artistul pentru Fanatik.

„Eu am scăpat de boală. Am avut noroc și de niște medici extraordinari. Eu abia reușeam să mă scol din pat, dar îmi puneam halatul alb, eșarfă și o țigară electronică și ieșeam pe hol cu bolnavii și le făceam ședințe existențiale. Moartea face parte din viață, dar nu trebuie să ne gândim la ea, trebuie să avem alte idealuri”, a mai declarat Adrian Daminescu.

Adrian Daminescu s-a retras din viața publică în vara lui 2022

Înainte de a afla de boală, Daminescu fusese numit, la începutul lui 2021, în funcția de director al Circului Metropolitan, unde a stat câteva luni.

În vara lui 2022, când s-a retras din viața publică pentru a se ocupa de starea lui de sănătate, un apropiat al lui Adrian Daminescu declara: „Adrian a avut parte de atenția unor medici români foarte buni. Au știut să ia cele mai bune decizii în cazul său. Cei care-l cunosc mai bine știu că a fost mai toată viața lui un fan al țigării, pe care nu a abandonat-o în totalitate nici azi, chiar dacă medicii i-au cerut, mai mult sau mai puțin, acest sacrificiu. În plus, a fost și va rămâne genul de persoană care nu vrea să-și împovăreze fanii cu tot felul de lucruri despre el.

Nu i-a plăcut niciodată mediatizarea excesivă și nici ca în perioada actuală, când lumea are parte de necazurile sale, să mai adauge și el încă unul, pe deasupra”.

Adrian Daminescu participă la Festivalul Mamaia 2023

Adrian Daminescu va participa la Festivalul de muzică ușoară Mamaia 2023, în perioada 25-27 august. Primul său succes l-a avut în anul 1996, când a apărut tot la Festivalul de la Mamaia.

„Succes am tot avut, din 1996, prima mea apariție la «Mamaia», până în 1991, când am avut prima dezamăgire. Mi-a părut rău de premiu, o șalupă de 4 persoane, din fibră de sticlă, foarte frumoasă și cochetă pe care sponsorul festivalului de-abia aștepta să mi-o înmâneze, dar organizatorii festivalului au hotărât altceva. Da… Mi-au făcut-o, eu fiind pescar de mare și cu casă în Constanța”, a mai spus Adrian Daminescu.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel