Din cuprinsul articolului
O atenţie deosebită trebuie acordată afecţiunilor ficatului, deoarece leziunile la nivelul ficatului pot fi ireversibile. Deşi ficatul este singurul organ capabil de regenerare (celulele bolnave sunt înlocuite cu altele noi), el este supus unor agresiuni infecţioase (hepatite virale A, B, C, D, E) sau neinfecţioase (hepatitele cauzate de alcool, medicamente, obezitate) ducând la boli grave ale ficatului (hepatitele, ciroza, litiaza biliară, cancerul hepatic, Maladia lui Wilson..etc).
Hepatitele Virale
Reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin alterarea funcţiei hepatice ca urmare a multiplicării unor virusuri în celulele acestuia. Afectarea hepatică este iniţial acută (primele 6 luni de la infectare), majoritatea virusurilor hepatice persistând ulterior în organism şi modificând progresiv şi variabil arhitectura şi funcţionalitatea ficatului până la stadii ireversibile. Afecţiunile hepatice ce evoluează peste 6 luni de la momentul infectării se numesc hepatite cronice iar virusurile ce pot determina aceste boli sunt: VHB în asociere sau nu cu virusul hepatic delta şi VHC.
Hepatita A
VHA determină doar hepatita acută (se vindecă în 2-3 luni). Odată făcut acest tip de hepatită avem protecţie imună pentru tot restul vieţii, adica nu vom mai face niciodată boala.
Hepatita acută A reprezintă o infecţie generală a organismului, dar afectarea este predominant hepatică. România este zonă endemică (frecvenţa e mare), majoritatea persoanelor contactând la un moment dat în viaţă (de regulă în copilărie) infecţia. Mâinile murdare, alimentele şi apa contaminate reprezintă principalele surse de infecţie.
Nu se transmite prin sânge, injecţii, operaţii.
Virusul se înmulţeşte în celulele hepatice dar nu le lezează astfel că, dupa eliminarea lui, ficatul nu ramâne cu leziuni permanente.
Hepatita cronică cu virus B şi D
Hepatita cronică B derivă din hepatita acută cu virus B ce persistă peste 6 luni.
Căile de transmisie cele mai frecvente pentru virusul hepatic B sunt: sângele şi produsele de sânge infectate, contactul sexual neprotejat cu o persoană infectată şi transmiterea de la mamă la făt (momentul naşterii este cel mai infectant).
În mod frecvent, infecţia cu virus B se asociază infecţiei cu virus D, uneori şi cu virus C sau chiar HIV. Virusul D nu poate duce la o hepatită cronică fără să existe şi infecţie cu virus B în acel organism. Prezenţa lui se face prin determinarea antigenului VHD în sânge.
După un episod de hepatită acută B, virusul :
1. rămâne latent în organism (nu determină simptome clinice iar transaminazele sunt normale) dar se poate transmite, stare denumită purtător cronic inactiv
2. se poate multiplica în special în ficat ducând în timp la leziuni tip hepatită cronică
3. 1/3 din cei infectaţi cu virusul B vor evolua la stadiul de ciroză şi cancer hepatic. 60% din hepatocarcinoame se grefează pe ficatul infectat cu virusul B. Simptomele hepatitei cronice cu virus B sunt bruşte: oboseală, somnolenţă accentuată, jenă în dreapta sub coaste, dispepsie, cu obiectivarea clinică a ficatului mărit (hepatomegalie).
Pentru a beneficia de tratament specific antiviral, singurul în măsură să vindece boala, trebuie determinat nivelul transaminazelor, spectrul complet al antigenelor şi anticorpilor, viremia (nivelul AND-ului VHB) şi puncţia biopsie hepatică pentru decelarea prezenţei şi severităţii afectării ficatului.
Asocierea virusului B cu D determină forme grave de hepatită, frecvent cu dezvoltarea insuficienţei hepatice.
Atenţie: Pacienţii cirotici fără virusuri sau cu virus C trebuie să se vaccineze contra virusului B, orice agresiune în plus a ficatului ducând la evoluţie mai accelerată spre complicaţii majore (hemoragie digestivă, cancer). Hepatita cronică cu virus C
Hepatita cronică apare atunci când virusul este prezent în sânge timp de 6 luni de la infecţia acută, chiar dacă transaminazele sunt normale şi nu există modificări microscopice hepatice.
Infecţia cu virusul hepatic C este cea mai frecventă infecţie transmisă pe cale injectabilă.
Factorii de risc pentru infecţia cu acest virus sunt reprezentaţi de:
– Contactul intravenos cu ac de seringă infectat, transfuzii cu sânge infectat, droguri administrate intravenos cu ac de seringă infectat
– Mama infectată ce transmite noului-născut virusul
– Efectuarea de hemodializă (pacienţii cu insuficienţă renală cronică în stadiu terminal)
– Contactul sexual cu o persoană infectată – parteneri multipli
Majoritatea infecţiilor acute cu virusul hepatitei C progreseaza la hepatită cronică, ulterior la ciroză hepatică şi chiar la cancer hepatic, mai ales dacă virusului i se adaugă şi alti factori ce agresionează ficatul: alcoolul, infecţia cu virusul hepatic B sau persoana are o imunitate mai slabă prin alte boli severe.
Hepatita cronică nu determină mult timp nici un simptom. În momentul în care leziunile hepatice sunt destul de severe, apare oboseala, jena sub coaste în dreapta, dispepsia sau erupţii cutanate. Atenţie: Chiar dacă o bună perioadă de timp nu determină simptome, hepatita cronică cu virus C trebuie tratată cu maximă seriozitate datorită evoluţiei la boli grave (ciroză şi cancer hepatic).
