Sari la conținut

Dieta care poate crește riscul de accident vascular cerebral

Dietele vegană şi vegetariană sunt asociate unui risc redus de boli cardiovasculare, însă ar putea creşte posibilitatea declanşării unui accident vascular cerebral, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie pe parcursul a 18 ani şi publicat recent, citat de Press Association.

Persoanele care au adoptat dietele vegană şi vegetariană prezintă o reducere cu 22% a riscului de boli de inimă în comparaţie cu cele care consumă carne, potrivit unei cercetări realizată la Universitatea Oxford. De asemenea, persoanele care mănâncă peşte, dar nu şi alte tipuri de carne (dietă pesco-vegetariană) au un risc de afecţiuni cardiovasculare redus cu 13% în faţă de cele care consumă carne.

Însă, oamenii de ştiinţă au descoperit că vegetarienii şi veganii prezintă un risc de cinci ori mai ridicat de accidente vasculare cerebrale în comparaţie cu persoanele care consumă carne, cauza fiind reprezentată parţial de un aport insuficient de vitamine, scrie Agerpres.

Cercetarea, publicată în British Medical Journal (BMJ), a analizat date de la 48.188 de persoane care nu aveau în antecedentele medicale boli cardiovasculare sau accidente vasculare cerebrale la începutul studiului.

Grupul a fost împărţit în consumatori de carne (24.428 de persoane), consumatori de peşte dar nu şi alte tipuri de carne (7.506 persoane) şi vegetarieni (16.254 persoane).

De-a lungul unei perioade de 18 ani, în total au fost înregistrate 2.820 de cazuri de boli cardiace ischemice şi 1.072 de cazuri de accident vascular cerebral.

După ajustarea factorilor ce ar fi putut influenţa rezultatele, cercetătorii au concluzionat că persoanele pesco-vegetariene au prezentat o reducere cu 13% a riscului de boli cardiovasculare în comparaţie cu cele care consumau carne, în timp ce vegetarienii şi veganii înregistrau o reducere cu 22% a acestui risc.

”Am observat procente mai scăzute ale bolilor cardiace ischemice la persoanele consumatoare de peşte şi la vegetarieni în comparaţie cu cele care consumau carne, ceea ce pare să se datoreze cel puţin parţial unui index de masă corporală mai scăzut şi a incidenţei mai mici a tensiunii arteriale ridicate, nivelului mărit al colesterolului şi diabetului”, au notat cercetătorii.

Studiul a identificat, însă, o creştere cu 20% a riscului de accident vascular cerebral la vegetarieni şi vegani în comparaţie cu persoanele care consumă carne. Motivul, potrivit oamenilor de ştiinţă, ar fi reprezentat de nivelurile mai scăzute ale vitaminelor în rândul vegetarienilor şi veganilor cuprinşi în studiu.

”Vegetarienii şi veganii (din studiu) prezintă niveluri mai scăzute ale mai multor substanţe nutritive (de exemplu, vitamina B12, vitamina D, aminoacizi esenţiali şi acizi graşi polinesaturaţi n-3), iar diferenţele observate la unii dintre aceşti factori nutritivi ar putea contribui la aceste asociaţii”, se arată în concluziile studiului.

Oamenii de ştiinţă, care au precizat că este nevoie de studii suplimentare în acest sens, au indicat că nivelurile reduse ale colesterolului total în rândul vegetarienilor şi veganilor ar juca de asemenea un rol.

”Dietele vegetariană şi vegană au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, parţial datorită beneficiilor percepute ale acestora, dar şi preocupărilor cu privire la mediu şi bunăstarea animalelor”, au notat cercetătorii.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel