Sari la conținut

Dr. Dan Dumitrescu, medic specialist chirurgie plastică și reparatorie. Ce probleme medicale pot fi tratate cu ajutorul chirurgiei plastice – DocPlay

Dr. Dan Dumitrescu a acceptat invitația noastră în studioul medical Doctorul Zilei pentru a ne povesti despre problemele medicale care se pot remedia cu ajutorul chirurgiei plastice și reparatorii.

Când zici chirurgie plastică, oamenii se gândesc automat la operații estetice: implant de sân, buze, botox… Totuși chirurgia plastică înseamnă mult mai mult decât intervenții estetice.

Domnul doctor a profesat în Germania, timp de 20 de ani și a revenit în România pentru a trata pacienții de aici. De aceea, am discutat cu domnia sa și despre scandalul medicilor falși care a zguduit România în ultimul timp.

De asemenea, medicul face un apel la rațiune, atunci când dorim să efectuăm schimbări importante ale aspectului nostru. Iar prima regulă ar fi … de bun simț. Trebuie să fim conștienți de structura noastră și să înțelegem că schimbările estetice pentru a fi insesizabile, trebuie să fie în acord cu noi înșine.

Aveți emisiunea integrală în link-ul de mai jos, pentru a urmări sfaturile medicale ale domnului doctor.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel