Sari la conținut

Fetiţă de 10 ani, electrocutată într-un parc din Bucureşti. ”A fost trântită la pământ şi a rămas inconştientă”

Sursă foto: observator.ro

Din cuprinsul articolului

O fată în vârstă de 10 ani s-a electrocutat, luni seara, într-un parc din București. Incidentul a avut loc atunci când a atins un stâlp de iluminat în zona de joacă din fața blocului.

Aceasta nu este o situație singulară. Acum doi ani, un eveniment asemănător s-a întâmplat într-un parc din Bistrița.

Fata se afla în parc alături de mama ei. La un moment dat, s-a urcat pe gardul care înconjura zona de joacă și a căzut brusc la pământ.

”Imediat după ce s-a urcat pe gard, fetiţa a atins cu mâna acest stâlp de iluminat. A fost trântită la pământ şi a rămas inconştientă. A căzut, leşinată. A curentat şi mai jos la nivelul meu, adică la 50 de centimetri. M-am atins şi eu de el puţin şi m-a ciupit. Am dat telefonul oamenilor din jur, am zis: „Sunaţi la salvare, că nu am ce să fac!“. Era inconştientă, se uita prin mine, gura încleştată,” a declarat mama fetei pentru observator.ro.  

Martorii au apelat numărul de urgență 112 imediat după incident. Medicii au ajuns repede la fața locului și au reușit să stabilizeze starea fetei, care a fost apoi transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

Părinții acuză firma de iluminat

Mama fetei: „Suntem recunoscători lui Dumnezeu că fata este acum bine și în siguranță.”

La scurt timp după incident, angajaţii firmei de iluminat au mers la locul de joacă şi au oprit alimentarea cu energie electrică, iar parcul a fost închis. Părinţii fetiţei sunt revoltaţi şi spun că în urmă cu trei ani, în acelaşi loc, un alt copil a fost electrocutat după ce s-a atins de un stâlp de ilumintat.

Mama copilei: „A fost închis parcul şi s-au făcut nu ştiu ce modificări. Rezultatele fiind… alt copilaş.”

Poliţiştii trebuie să afle acum cine se face vinovat pentru cele întâmplate.

Un caz parcă tras la indigo a avut loc şi în Bistriţa, în urmă cu doi ani. Şi atunci, un copil de şapte ani a fost electocutat, după ce s-a atins de un stâlp de iluminat public, la care reprezentanţii firmei de mentenanţă lucraseră în urmă cu doar câteva zile.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel