Radiologia Intervenţională, procedura care te poate scăpa de operație

Medicina este într-o continuă evoluţie şi perfecţionare, însă nu toate ţările pot ţine pasul cu ea. România este una dintre acele ţări, din punct de vedere al Radiolgiei Intervenţionale, o specialitate menită să înlocuiască anumite proceduri chirurgicale complexe şi riscante, cu intervenţii minim invazive şi mai puţin costisitoare.

Sandra Sălăgean

Dacă pentru bugetul medical general este complicată achiziţionarea de aparatură, în acest domeniu este şi mai complicat să specializezi un om. Unul dintre puţinii radiologi care şi-a câştigat dreptul să profeseze în această ramură a devenit în scurt timp unul dintre cei mai căutaţi medici din ţără. Se numeşte Mihai Toma, are 35 de ani şi deşi italienii i-au oferit un loc de muncă, el a ales, împreună cu alţi doi medici, să facă echipă şi să rămână la Institutul Clinic Fundeni.

– Dr.Z.: Ce este a radiologia intervenţională şi care este importanţa ei?

– Mihai Toma: Radiologia intervenţională este un domeniu recent integrat în medicină, o supraspecializare cu tentă chirurgicală a radiologiei care vizează diagnosticul și tratatrea afecţiunilor vasculare, nonvasculare, neurologice sau oncologice prin tehnici minim invazive. Practic, prin puncţia unui vas sau un organ, poţi să ajungi la o ţintă, o afecţiune, iar cu mijloace specifice să o tratezi în feluri diferite, fie că introducem nişte particule încărcate cu diverși produsi chimici sau radioactivi, fie că punem nişte fire metalice cu care închidem o sângerare sau distrugem o leziune prin curent electric, microunde sau îngheţ. Aceste proceduri prezintă riscuri mai puține, durere mai mică și recuperare mai rapidă față de chirurgia clasică.În alte cuvinte, se evită tăietura şi procesul de recuperare urmat de o operaţie clasică.

– Este o specialitate rar întâlnită în România, cât durează specializarea medicului radiolog?

– Ca să profesezi în radiologie intervenţională, peste tot în lume, trebuie să treci de radiologia clasică, să ai compertenţele necesare, după care începe ca atare perfecţionarea în radiologie intervenţională. Eu şi colegii mei am pornit specializarea chiar din timpul rezidențiatului. Am stat multe ore peste program la spital, am încercat să acumulăm cât mai multă informaţie. Am fost îndrumat in această activitate de şeful meu, Dr. Mugur Grasu şi de Prof. Irinel Popescu, cât şi de profesorul meu din Italia, Dr. Antonio Rampoldi. Sub îndrumarea sa mi-am desăvârşit studiile în radiologia intervențională la Milano, atât ca rezident cât şi ca specialist în radiologie intervenţională.

– Câţi radiologi intervenţionişti sunt în Bucureşti?

– În Fundeni suntem trei,  același numar fiind aproximativ la fiecare spital important din Bucureşti. Oricum, este un număr foarte mic. În momentul de faţă avem în Fundeni rezidenţi care se specializează în acest sens, unii vor ramâne, alții vor pleca la marile spitale din ţară.

 Sute de pacienți tratați anual

– Dr.Z.: Câte intervenţii se realizează anual la Fundeni?

– Mihai Toma: Nu avem o bază de date exactă, dar fiecare procedură e de ordinul sutelor. Circa 200 de chemo-embolizări pe an, 100 de drenaje biliare, sute de biopsii, drenaje de colecții abdomino-pelvine, se mai fac şi procedurile în urgenţă precum sângerările din sfera digestivă… Cea mai complexă intervenţie pe care noi o realizăm este cea de Shunt Porto-sistemic Transjugular, pe scurt TIPS. În altă ordine de idei, ne confruntăm foarte mult cu patologia hepatică, fiind un centru de referință in domeniul patologiei oncologice, însă sunt frecvente şi patologiile bilio-digestive, pancreatice. “Trendurile” în boli se schimbă frecvent. La momentul actual ne impresionează faptul că descoperim din ce în ce mai des tumori specifice vârstelor înaintate, la pacienţi tineri.

 „S-a înțeles nevoia de această specializare”

– Dr.Z.: Pentru un diagnostic imagistic complet şi complex avem nevoie de aparatură bună. Cum stă România la capitolul aceasta?

– Mihai Toma: România se află la un nivel decent în ceea ce priveşte aparatura radiologică, atât la stat cât şi la privat. Este un domeniu în care s-a investit. Insititutul Fundeni şi Institutul C.C. Iliescu participă la un proiect de dezvoltare medicală prin fonduri europene şi fonduri de la bugetul de stat şi s-au achizitionat un numărul semnificativ de angiografe. Urmează ca şi un număr mare de radiologi din spitalele din provincie să fie instruiţi, astfel se va dezvolta şi infrastructura, atât în procedurile de angiografie, cât şi în alte intervenţii radiologice complexe. S-a înţeles în mod general că este nevoie de această specialitate pentru reintregrarea socială a pacientului, care se recuperează mult mai rapid.

„Se poate evita o intervenție chirurgicală amplă”

– Dr.Z.: Deci prin radiologie intervenţională se evită durerile de lungă durată, complexitatea şi poate şi unele riscuri ale unei operaţii.

– Mihai Toma: Sigur! Radiologia intervenţională evită, unde există posibilitatea, o intervenţie chirurgicală amplă, care vine cu riscurile aferente, iar  recuperarea se face mult mai rapid. Costurile se reduc, deşi materialele folosite pot să atingă nişte costuri mari, dar din punct de vedere global, costurile sunt diminuate. În alte ţări s-a înţeles perfect acest aspect.

„Întoarcerea în România nu a fost o decizie ușoară”

– Dr.Z.: Aţi parcurs rezidenţiatul în Italia. Cum se desfăşoară lucrurile în lumea medicală de acolo?

– Mihai Toma: Italia este una dintre cele mai bine dezvoltate ţări, la nivel mondial, în radiologie intrevenţională, ca şi număr de intervenţii şi de medici intervenţionişti. Interesant despre sistemul lor este că au investit foarte mult în spitalele de stat, astfel că nevoia de spitale private este relativ scăzută comparative cu cele publice.

– De ce nu aţi rămas acolo? De ce aţi ales România?

– E greu de răspuns la această întrebare. Sunt legat de Fundeni, de spitalul acesta… Iniţial am vrut să plec. Dar personal am ajuns la concluzia că aici aș avea viaţă personală mai liniştită, fiind şi aproape de familie. În plus, am vrut foarte mult să implementez aici ce am văzut acolo, să „îi prindem din urmă”… Nu a fost o decizie uşoară. În continuare activitatea profesională nu mi-o raportez la ce se face în România, ci la ce am învăţat acolo şi la nivelul lor de lucru. Medicina, în general, e o meserie care are nevoie de investiţii din toate punctele de vedere, deci e bine să ne uităm şi să luam exemplu de la cei care au făcut mai mulţi paşi înainte. Nu ştiu cum ar fi fost dacă rămâneam în Italia, însă ştiu că aici investesc, împreună cu colegii mei, toate resursele necesare pentru a ajunge la un nivel înalt în domeniul radiologiei intervenţionale. E foarte important ca această ramură să existe şi să fie disponibilă pentru câți mai mulți pacienţi din România.

Specializare pe bani din propriul buzunar

– Cine suportă financiar supraspecializările?

– Există burse, există şi fundaţii care plătesc deplasarea câtorva medici în străinătate pentru acumulare sau schimb de experienţă, însă evoluţia şi aprofundarea direcţiei medicale aleasă este suportată frecvent de către medic, din propriul buzunar. Simpozioane, congrese, cărţi, echipamente de studiu, toate acestea generează costuri foarte mari.

– Despre relaţia medic-pacient…

– În ultimii ani s-a rupt legătura între medic şi paceint, iar aceasta legătură trebuie restabilită cumva. Există pacienţi care nu au încredere şi există alţi pacienţi care au atât de multă încât îmi spun „da, domnul doctor, faceţi cum credeţi!”. Pentru mine, personal, e întotdeauna important ca pacientul să înţeleagă cât mai bine ce i se întâmplă şi ce urmează să i se facă.