Sari la conținut

Bărbat diagnosticat cu o boală gravă după o vizită la frizer. I s-au mai dat doar 6 luni de trăit

Sursa foto: mirror.co.uk
Nicholas Smithson a aflat că are cancer după o vizită la frizer

Din cuprinsul articolului

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost diagnosticat cu o boală mortală după o vizită la frizer, Bărbatul a vrut să se tundă, dar a ajuns să primească un diagnostic crunt din partea medicilor.

Un bărbat a mers la frizer ca să se tundă, dar un semn ciudat descoperit pe scalp l-a trimis de urgență la medic. Ce diagnostic crunt a primit
Aceasta este dureroasa situație prin care a trecut Nicholas Smithson din Queensland, Australia. Era o zi ca oricare alta atunci când omul a decis să meargă la un salon de frizerie, ca să se tundă. S-a așezat pe scaun și n-a durat mult până ce hairstylistul a descoperit pe scalpul clientului său o aluniță bizară, ce i-a atras imediat atenția. I-a recomandat bărbatului să nu mai stea, ci să meargă cât mai repede cu putință la un medic, pentru un control.

Cancer în stadiu terminal

Ajuns la spital, Nicholas Smithson a făcut analize și investigații și astfel a ieșit la iveală faptul că alunița bizară era, de fapt, una canceroasă, lucru demonstrate printr-o biopsie. Veștile proaste nu s-au oprit aici, căci, potrivit doctorilor, afecțiunea s-a extins și în alte părți ale corpului.

Deși medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire, tânărul este optimist și are de gând să lupte cu boala, chiar dacă i s-a spus că este în stadiu terminal și că mai are 6 luni de trăit. Prietenii bărbatului au deschis o pagină de donații, pentru a-l ajuta pe Nicholas să strângă cât mai mulți bani pentru a se bucura de călătorii și de tot ceea ce mai are nevoie, au relatat cei de la mirror.co.uk.

Printr-o situație asemănătoare a trecut și Lee King, o femeie în vârstă de 43 de ani. Dornică să își facă o schimbare de look, doamna a mers la un frizer pe nume Ricci de la ea din oraș (Perth, Australia). Totuși, în niciun moment nu s-a așteptat ca o întâmplare obișnuită, banală, să se transforme în ceva ce avea să-i schimbe viața pentru totdeauna.

Frizerul se pregătea să tundă părul atunci când, la un moment dat, un detaliu neașteptat i-a atras atenția. Omul a privit mai atent scalpul clientei sale și a dat peste ceea ce părea să fie o pată de culoare închisă. După numeroase analize și investigații, medicii au ajuns la concluzia că este vorba despre o formațiune cu potențial malign, așa că au decis să o îndepărteze.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel