Sari la conținut

Ce e total interzis să faci astăzi, de Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, ca să nu atragi răul asupra ta

rugaciune
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Din cuprinsul articolului

Pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovideniile. În tradiția populară se spune că în această zi se deschid cerurile. De asemenea, astăzi nu trebuie să te cerți sau să stai supărat pe nimeni ca să nu atragi răul asupra ta. 

Prăznuită pe 21 noiembrie, intrarea Maicii Domnului în Biserică (Vovidenia sau Ovidenia, cum este numită în popor), amintește de aducerea Sfintei Fecioare la Templul din Ierusalim. Părinții săi, Ioachim și Ana, ajunși la vârsta bătrâneții, Îi făgăduiseră lui Dumnezeu că, dacă le va dărui un copil, atunci I-l vor dedica.

Fecioara împlinise trei ani când a fost dusă la templu: ajunsă la poalele acestuia, ea s-a desprins din mâinile părinților și a urcat singură cele 15 trepte. În vârful lor, a fost întâmpinată de preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe micuță în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sacru al clădirii, unde nici preotul nu avea acces decât o singură dată pe an.

Considerată o zi magică

Maica Domnului va locui aici timp de 12 ani: hrana îi era adusă de Arhanghelul Gavriil, iar ea își petrecea ziua în rugăciune sau cu lucrul de mână.

În tradiţia populară, ziua aceasta este considerată a fi una magică şi există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa poate fi bună de leac în diverse boli.

Dar ce este interzis să faci astăzi? Nu ai voie să uiți de oamenii săraci și de copiii nebotezați. Cei care ii neglijeaza pe oamenii nevoiasi si nu aprind o lumanare sau nu spun o rugaciune pentru acestia in ziua Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, vor fi lipsiti de o serie de bucurii, spun traditiile de la sate.

In aceasta zi sfanta se aprind lumanari atat pentru copiii care nu au fost botezati cat si pentru morti. De asemenea, se impart nuci, colaci si turte cu malai.

Astăzi nu se prelucrează lâna. Orice activitate legata de oierit ori prelucrarea lanii este interzisa in cursul acestei zile deoarece se spune ca in acest mod sunt protejate animalele.

Nu ai voie să speli haine. In orice zi de sarbatoare importanta, activitatile casnice sunt interzise intrucat trebuie oferit respect pentru sfantul sarbatorit ori evenimentul biblic pomenit de Biserica.

Nu ai voie să fii supărat. Daca te-ai certat cu cineva, este bine sa ceri iertare si sa initiezi impacarea. Nu e bine ca oamenii sa fie certati de Ovidenie.

Astăzi trebuie să mănânci pește. In aceasta zi este dezlegare la peste si chiar este recomandat sa consumi peste. Cei care respecta aceasta sarbatoare tinand post vor avea parte de sanatate, fericire si o serie de impliniri in anul urmator. Belsugul nu va lipsi din casele lor.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel