Sari la conținut

Monica Odagiu, reacție după accidentul mortal: Sunt traumatizată. Nu doresc nimănui să treacă prin asta

Actrița Monica Odagiu a avut prima reacție după ce în cursul zilei de duminică a lovit mortal cu mașina un pieton. Aceasta spune că nu dorește nimănui să treacă prin așa ceva și declară că este traumatizată în urma evenimentului tragic.

„Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment.”, a transmis actrița, pe pagina sa de Facebook.

„Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta.

Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.

Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte.

Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit.

Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie.

Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul.”, a mai scris aceasta.

Bărbatul ar fi încercat să traverseze printr-un loc nepermis

Monica Odagiu a fost implicată într-un grav accident rutier, lângă Ateneul Român, în centrul municipiului București. Conform primelor informații, actrița, care conducea un autoturism a ucis un bărbat în vârstă de 35 de ani. Se pare că acesta ar fi încercat sa traverseze printr-un loc nepermis, moment în care a fost surprins și lovit de mașină.

La locul accidentului a sosit în scurtă vreme o ambulanță cu un echipaj medical pregătit să acorde primul ajutor. Paramedicii de pe ambulanță au examinat victima și au încercat să-i acorde asistența medicală. În ciuda eforturilor făcute, echipajul medical nu a reușit să-l mențină în viață pe bărbatul lovit, astfel că a fost înregistrat decesul, scrie EVZ.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel