Sari la conținut

Rețeta celebră de pască fără a luat a lui Chef Sorin Bontea. „E un fel de cheescake românesc. Rapid și ușor de făcut”

Sorin Bontea
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Pasca fara aluat a lui Sorin Bontea

Rețeta celebră de pască fără a luat. Chef Sorin Bontea a venit în ajutorul gospodinelor din România, dezvăluind rețeta detaliată pentru o pască fără aluat.

Deși pare greu de realizat, e vorba de un preparat extrem de simplu de făcut și, pe deasupra, durează doar 10 minute.

„Am aici o pască fără aluat sau puteți să îi spuneți și cheescake românesc. Pentru această rețetă, am nevoie ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Nu este o rețetă complicată”, a spus Sorin Bontea într-un clip video postat pe Youtube.

Rețetă de pască fără aluat. Ingrediente:

  • 700 g brânză de vaci
  • 400 g smântână
  • 4 ouă
  • 1 lămâie
  • 100 g griș
  • 50 g făină
  • 250 g zahăr
  • 2 buc. zahăr vanilat
  • 2 esență de vanilie
  • 200 g stafide
  • 80 g unt

Mod de preparare

Rețetă de pască fără aluat. Prepararea acestei rețete durează doar zece minute, a spus Sorin Bontea. După ce v-ați asigurat că aveți toate ingredientele trebuie să puneți aluatul obținut într-o tavă rotundă de copt.

  • Începem cu ouăle, zahărul și le batem împreună două minute, nu foarte mult, e o rețetă foarte rapidă. Adăugăm brânza de vaci. Este foarte important ca compoziția să fie cât mai omogenă la această rețetă.
  • Adaug untul, care e foarte important să fie la temperatura camerei, esența de vanilia, smântâna și jumătate de lămâie stoarsă.
  • Pun și coaja de la o lămâie rasă, adaug și făina puțin câte puțin, pentru a nu face cocoloașe, după care și grișul. Pun și stafidele, pe care le-a m hidratat deja cu puțină apă caldă.
  • Pasca se coace timp de aproximativ o oră, dar, desigur, timpul poate fi setat în funcție de ce cuptor are fiecare.
  • După ce scoți pasca din cuptor, este necesar să lași prăjitura cu brânză să se răcească timp de cel puțin o oră, timp după care ea poate fi tăiată.

Se poate servi simplă, ori presărată cu zahăr pudră și fructe lângă ea.

„Eu am o formă pe care am tapetat-o cu unt, zahăr și făină. Punem totul în formă și e gata, o bag la cuptor la 160 de grade, timp de o oră. După 60 de minute, așa arată pasca, am lăsat-o să se răcească și merge tăiată”, a mai spus Sorin Bontea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel