Sari la conținut

Sindicaliștii renunță la GREVA programată în 11 mai. Bărăscu (Sanitas): ”Suntem mulțumiți…”

Sindicaliştii din sănătate au decis să încheie conflictul colectiv de muncă şi să renunţe la declanşarea grevei generale în data de 11 mai, în urma acordului încheiat marţi cu reprezentaţii Guvernului, susţinând că „negocierile au luat o notă de trecere”.

„Suntem mulţumiţi de ceea ce am reuşit astăzi să punem pe tapet şi de socotelile făcute: unde s-a pierdut, unde putem îndrepta lucrurile şi ce putem să facem în continuare şi am fost de acord să renunţăm la această grevă din 11 mai”, a declarat, marţi, preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, la finalul negocierilor de la Guvern, potrivit Agerpres.

Acesta a enumerat cele şapte puncte importante parafate prin acest acord.

„Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa pierderilor care s-au înregistrat până acum. Păstrarea actualelor limite prevăzute în regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, care deja este stabilit în regulamentul de sporuri. Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2 din Legea 153/2017, pentru spitalele monospecialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin Hotărâre de Guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate şi acolo unde este nevoie”, a declarat liderul sindical.

De asemenea, Bărăscu a precizat că acordul dintre cele două părţi prevede şi excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2 din Legea 153/2017, reluarea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, „care deja au început şi acolo vom stabili şi alte date importante referitoare la întâlnirea de astăzi” şi reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.

„Împreună, am stabilit să ne întoarcem la vechea formă definită în lege ca să poată şi directorii de îngrijiri să beneficieze de acest lucru. Nu în ultimul rând, echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical pentru că am considerat că în 20% din unităţile sanitare lucrul acesta nu s-a întâmplat şi au fost create probleme în a fi remunerate după încadrarea pe care o aveau înainte, asta datorită legilor europene şi a unor directive care au schimbat modalitatea de interpretare a ceea ce înseamnă asistent medical (…) A fost o mică perturbare în ceea ce înseamnă înţelegerea lor şi acum am găsit ce este necesar. Toate prevederile de mai sus, am stabilit împreună cu doamna premier şi cu doamnele ministru, că ele vor face parte ca şi interpretarea salarială în sensul revenirii la ceea ce am discutat, toate se vor acorda începând cu luna mai 2018”, a explicat preşedintele Sanitas.

La rândul său, Viorel Rotilă, negociatorul şef al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, susţine că negocierile de la Guvern „au luat o notă de trecere”, pentru că au fost obţinute şase puncte din cele zece solicitări ale federaţiei.

„Am făcut o evaluare punct cu punct a solicitărilor noastre: şase puncte din zece putem considera că au fost obţinute şi negocierile au luat o notă de trecere şi, în mod evident, ele nu vor satisface toate aşteptările tuturor categoriilor de salariaţi. Unele rămase ca nemulţumiri poate se vor rezolva în viitor. Ne concentrăm pe ceea ce am reuşit să salvăm”, a spus Rotilă.

Acesta a precizat că în negocierile de marţi s-a reuşit obţinerea ambelor solicitări pentru care a avut un mandat expres din partea Consiliului de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară.

„Mandatul, aşa cum mi-a fost acordat, a vizat două puncte esenţiale. Primul: salvarea de la pierderile de venituri a tuturor categoriilor de salariaţi. Cel de-al doilea, asigurarea unui nivel minim garantat pentru sporurile aferente condiţiilor de muncă. În cadrul negocierilor de astăzi am reuşit să satisfacem ambele solicitări. Suplimentar, merită să subliniem faptul că s-a reuşit o rearanjare a finanţării pentru unităţile sanitare care permit o mai bună corelare a sporurilor privind condiţiile de muncă. Merită să subliniem că există un angajament şi din partea reprezentanţilor Guvernului că legislaţia ce va fi modificată în continuare, ne interesează în special Legea 95, se va face cu efort comun, cu consultarea noastră, iar suplimentar măsurile implementate la nivelul unităţilor sanitare se va face cu consultarea celor două organizaţii sindicale. În acest context, am fost de acord să încheiem conflictul colectiv de muncă şi să renunţăm la declanşarea grevei pentru data de 11 mai”, a adăugat Viorel Rotilă.

Marţi, la sediul Guvernului, a avut loc întâlnirea dintre prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Daniela Pescaru şi reprezentanţii sindicatelor Sanitas şi Solidaritatea Sanitară.

În urma unui acord încheiat cu Guvernul, reprezentanţii organizaţiilor sindicale au consimţit să renunţe la greva generală, programată în data de 11 mai 2018.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel