Ce să faci ca să nu te îngrași în timpul postului?

Ce să faci ca să nu te îngrași în timpul postului?
Ce să faci ca să nu te îngrași în timpul postului?

Persoanele care ţin post riscă să ia în greutate din cauză că alimentele potrivite acestui regim alimentar sunt de multe ori foarte bogate în carbohidraţi, lucru care cere o atenţie deosebită şi urmarea câtorva reguli simple pentru a menţine silueta dorită.

Unul dintre lucrurile la care persoanele care ţin post trebuie să fie atente este cantitatea de hrană din farfurie sau alimentele pe care, de multe ori, le consumă pe fugă. Foarte multe feluri de mâncare de post conţin zahăr în compoziţie, iar consumul de cantităţi mai mari din aceste alimente poate duce nu numai la îngrăşare, ci şi la apariţia, în timp, a unor probleme de sănătate.

Un alt element important este reprezentat de orele la care mănâncă persoanele care ţin post. Cel mai indicat este ca fiecare să respecte un program fix al meselor principale, iar cina să nu fie luată mai târziu de ora 19.30.

Un alt factor de risc îl reprezintă alimentele procesate industrial, în perioada postului, dar nu numai, fiind indicat ca oamenii să aleagă produse cât mai simple, cât mai puţin procesate. Cu cât un produs este complex din punct de vedere al procesării industriale, cu atât este mai bogat din punct de vedere caloric, dar, uneori, şi mai toxic pentru organism.

Specialiştii recomandă o dietă de post bogată în legume şi fructe de sezon, dar şi în cereale şi fructe oleaginoase.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *