Sari la conținut

Nu le consuma crude! Cum să prepari ouăle de prepeliță să-ți fie medicament

Ouale de prepelita contin numeroase vitamine, saruri minerale, fiind recomandate alergicilor.

Nivelul colesterolului se echilibreaza prin consumul oualor de prepelita, care ajuta si la dezvoltarea echilibrata a organismului, afirma nutritionistii. In plus, aceste produse ar putea fi o varianta nutritiva buna pentru persoanele alergice la ouale de gaina.

Desi exista si voci care sustin ca ouale de prepelita pot fi benefice in tratamentul diferitor boli, sunt specialisti in nutritie care neaga aceste afirmatii, in lipsa unor studii relevante.

Posibile efecte antialergice

Ouale de prepelita contin vitamine, saruri minerale, proteine de origine animala si echilibreaza nivelul colesterolului. Pentru ca sunt foarte nutritive, ouale de prepelita sustin procesul de crestere a organismului. In plus fata de ouale de gaina, cele de prepelita ar putea avea efecte antialergice. „Exista numeroase persoane alergice la ouale de gaina.

S-ar parea ca ouale de prepelita ar fi bune in tratamentul unor alergii, dar studiile nu au aprofundat inca acest aspect”, afirma profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Beneficiile oualor de prepelita nu se opresc aici.

Ouale fierte putin, mai hranitoare

„Oul de prepelita este foarte bogat in acizi grasi Omega 3 si Omega 6, care se gasesc si in uleiul de peste si in cel de floarea-soarelui”, completeaza Andreea Tocan, medic rezident, cu specialitatea diabet, nutritie si boli metabolice la Centrul de Diabet din Cluj. Acizii grasi amintiti permit dezvoltarea echilibrata a organismului.

Cel mai bine este sa consumati ouale fierte, cu galbenus moale, deoarece valoarea nutritiva este mai mare. Daca galbenusul este tare, oul devine indigest si nu se mai asimileaza bine.

Evitati sa consumati ouale crude. „Oul crud contine avidina, o substanta care impiedica absorbtia vitaminelor. In plus, unele persoane sunt alergice la ouale crude”, mai spune Mencinicopschi.

Persoanele sanatoase pot consuma pana la sase-sapte oua pe saptamana, iar cele care sufera de diverse afectiuni trebuie sa urmeze indicatiile medicului. Acest tip de oua se gaseste in special in supermarketuri, pretul fiind in jur de 20 de bani bucata.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel