Tratamentele anti-îmbătrânire ale Anei Aslan, fără internare, de la „urmașii” ei

Ambu­latoriul bene­fi­ciază de aparatură modernă
Tratamentele anti-îmbătrânire ale Anei Aslan, fără internare, de la „urmașii” ei

Daniela Șerb

Oricine a auzit de luxoasa clinică de la Otopeni a Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, unde programările se fac cu o jumătate de an înainte. Puțini știu de Ambulatoriul situat pe pe strada Spătarului nr. 15, sectorul 2, unde, orice persoană trecută de 40 de ani își poate face analize complete și chiar urma un tratament cu celebrul Gerovital.
„Nu este nevoie decât de trimitere de la medicul de familie. Ambulatoriul este un serviciu foarte la îndemână și este gratuit. Nu se adresează doar bucureștenilor, ci și celor care locuiesc în proximitatea Capitalei și pentru care deplasarea nu este o problemă”, explică prof. dr. Gabriel-Ioan Prada, directorul medical al Institutului.
Ce servicii medicale pot primi pacienții în Ambulator? „În primul rând beneficiază gratuit de un consult geriatric, adică o evaluare multidimensională. De regulă, pacientul în vârstă are patologii multiple, poate avea probleme cognitive, de funcționalitate sau legate de mediul în care trăiește”, completează directorul medical.
Analize și recuperare
După evaluare, în funcție de diagnostic, pacientul este trimis și la celelalte tipuri de consultații: oftalmologice, ORL, urologie. Ambulatoriul are și alte specialități: neurologie, psihologie, dermatologie, astfel încât pacientul să nu fie nevoit să se plimbe de la un cabinet la altul. În plus, aici există laborator de analize medicale, radiologie, imagistică, ecografie, ultrasonografie cardiacă, abdominală și carotidiană. „Avem și bază de recuperare astfel încât pacientul poate să urmeze și programe de recuperare medicală. Unii vin și pentru tratamentul nostru cu Gerovital care poate fi inițiat în ambulatoriu și continuat acasă”, mai spune conf. dr. Gabriel-Ioan Prada. Dacă pacienții beneficiază de consultații, analize și recuperare medicală gratuite, precum și de rețete compensate, pentru tratamentul cu Gerovital se plătește. „În scop profilactic se administrează o lună tratament, o lună pauză. Costă 30 de lei lunar”, detaliază dr. Prada.
^ Rețea geriatrică de la Constanța în Okinawa

Institutul are la Eforie Nord, Băile Felix și Poiana Brașov centre unde se poate urma tratamente geriatrice de tipul celor efectuate la Otopeni. Circa 200 de pacienți vin, anual, din străinătate pentru a se trata în România. Există chiar o colaborare cu parteneri din Japonia. „Ei au dezvoltat o bază de tratament complexă în Okinawa, o insulă cu un procent foarte mare de vârstnici. Acolo avem peste 100 de pacienți în fiecare an. Au fost dificultăți pentru că nu exista posibilitatea să se vândă Gerovital direct acolo, însă acum acest impediment s-a rezolvat. Ne așteptăm să avem mai mulți clienți”. O bătrânețe activă și independentă nu este un vis irealizabil. „Important nu este să trăiești mult, ci așa cum spunea doamna profesor Aslan, să adaugi viață anilor. Unii se așteaptă să existe un medicament pe care dacă îl iau să poată fuma cât vor, să poată consuma mult alcool și să nu pățească nimic. Nu se poate”, e categoric dr. Prada. Trebuie să avem un stil de viață care să ne permită o longevitate activă, aceasta însemnând activitate fizică, alimentație corectă și respectarea orelor de somn.
Celebritatea tratamentului cu Gerovital, dezvoltat de academicianul Ana Aslan, a depășit de mult granițele României. Efectele sale sunt dovedite prin studii. Unul dintre efectele importante este acela de epurator al radicalilor liberi. „Radicalii liberi sunt niște substanțe care apar în mod obișnuit în organism. Sunt niște compuși de oxigen care se elimină în cursul reacțiilor chimice, cea mai importantă fiind reacția între oxigen și hidrogen cu formula de apă. Dar nu întot­deauna rezultă apă, adică un oxigen se combină cu doi hidrogeni. Uneori un oxigen se combină cu un hidrogen și se obține un hidroxil care e foarte toxic”, explică dr. Prada.
Radicalii liberi apar pentru faptul că suntem bombardați cu tot felul de noxe, fie alimentare, fie provenite din mediul înconjurător – poluare. Ei cresc astfel încât depășesc capacitatea naturală a organismului de a se apăra. Creșterea concentrației de radicali liberi din organism duce la apariția unor boli cronice precum ateroscleroza, demența degenerativă, boala Parkinson și altele. „La început nu sesizăm boala pentru că distrugerile provocate de radicalii liberi sunt la nivel subcelular. Când se acumulează, în timp, mai multe distrugeri atunci se manifestă clinic boala și o diagnosticăm. Mult mai târziu decât momentul debutului. În multe boli se încearcă să se prindă acest moment de început care e foarte important pentru că atunci poți să faci foarte multe lucruri. Poți să previi distrugeri care uneori sunt ireversibile”, adaugă medicul. Alt efect important al Gerovitalului este că acționează ca un antidepresiv ușor, iar al treilea este scăderea colesterolului. „Procaina, care este ingredientul principal al Gerovitalului, elimină niște substanțe care inhibă o enzimă implicată în sinteza de colesterol. Poate fi folosit ca adjunvat în hipercolestrolemii”.

Directorul medical al Institutului, dr. Gabriel-Ioan Prada, alături de
vitrina plină de comori ale Anei Aslan

Ana Aslan recomanda începerea tratamentului cu Gerovital de la 40 de ani ca să se evite acumularea de radicali liberi în organism. Vârsta de 65 de ani ca prag al bătrâneții e un concept variabil. Nu se întâmplă nimic major.
Gabriel-Ioan Prada, director medical

Creatoarea primului produs care întârzie îmbătrânirea

Ana Aslan (1897-1988) s-a născut la Brăila și a urmat cursurile Facultății de Medicină din București. Din 1952, devine director al Institutului de Geriatrie, numărându-se printre pionierii gerontologiei medicale mondiale. Ana Aslan a fost cea care a descoperit beneficiile terapeutice ale procainei prin tratament de lungă durată în doze mici. Procaina devine ingredientul principal al medicamentului Gerovital H3, produs original românesc și primul medicament creat anume pentru întârzierea procesului de îmbătrânire. În 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima dată la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. În 1960, prof. Ana Aslan începe experimentarea unui nou produs care conține, pe lângă procaina, și un factor activator și antiaterogen – Aslavital. Academicianului Ana Aslan a primit numeroase distincții, printre care, Meritto della republica Italiana, Cavaler al noii Europe – Italia, Cavaler al Ordinului de Malta – Franța, Comandor al Ordinului Orange Nassau – Olanda, premiul și Medalia Léon Bernard decernate de OMS pentru contribuţii excepţionale în domeniul medicinii sociale şi geriatriei.

^ Rețea geriatrică de la Constanța în Okinawa

Institutul are la Eforie Nord, Băile Felix și Poiana Brașov centre unde se poate urma tratamente geriatrice de tipul celor efectuate la Otopeni. Circa 200 de pacienți vin, anual, din străinătate pentru a se trata în România. Există chiar o colaborare cu parteneri din Japonia. „Ei au dezvoltat o bază de tratament complexă în Okinawa, o insulă cu un procent foarte mare de vârstnici. Acolo avem peste 100 de pacienți în fiecare an. Au fost dificultăți pentru că nu exista posibilitatea să se vândă Gerovital direct acolo, însă acum acest impediment s-a rezolvat. Ne așteptăm să avem mai mulți clienți”. O bătrânețe activă și independentă nu este un vis irealizabil. „Important nu este să trăiești mult, ci așa cum spunea doamna profesor Aslan, să adaugi viață anilor. Unii se așteaptă să existe un medicament pe care dacă îl iau să poată fuma cât vor, să poată consuma mult alcool și să nu pățească nimic. Nu se poate”, e categoric dr. Prada. Trebuie să avem un stil de viață care să ne permită o longevitate activă, aceasta însemnând activitate fizică, alimentație corectă și respectarea orelor de somn.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

5 Comments

  1. NU STIU CAT ESTE DE CUNOSCUT GEROVITALUL PESTE HOTARE.NICI DE ANNA ASLAN NU AU AUZIT NIMENI IN ITALIA.

    • Trist ca nu au auzit cunostintele dumneavoastra! Poate sa intrebati persoane mai culte, mai umblate. Eu stiu de acest tratament de ani buni, iar prietenii si rudele din occident cumpara de aproximativ 20 ani acest tratament combinat (tablete si injectii).

  2. de ani de zile nu se mai gasesc pastile de Aslavital de cumparat si erau f.bune

    • Fani Bosca says:

      Tablete de gerovital se gasesc la toate farmaciile din Brasov de asemenea se gaseste si sub forma injectabila

  3. Am luat si eu tabletele, care este, va rog, schema de tratament, cu bataie lunga? multumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CITESTE ACUM