Sari la conținut

În viitorul apropiat niciun om sub 80 de ani nu va mai muri de cancer

Rata deceselor din cauza celor mai comune tipuri de cancer a scăzut cu o treime din 1995 şi continuă să scadă. Cercetători de la University College London (UCL) afirmă, într-un raport medical publicat recent, că peste 30 de ani s-ar putea să nu mai existe decese din cauza acestei boli, la persoane cu vârsta sub 80 de ani.

Deşi nu există nicio soluţie magică unică pentru a învinge cancerul, diagnosticarea mai timpurie a bolii va reduce considerabil numărul deceselor, arată raportul. Posibilitatea  diagnosticării cu ajutorul unor analize mai simple – efectuate chiar de farmacişti – şi accesul la tratamente mai eficiente în stadiile mai avansate ale bolii vor contribui, de asemenea, la schimbarea situaţiei faţă de cea actuală.

În aceste condiţii, dispariţia deceselor datorate cancerului la persoane sub 80 de ani, până la mijlocul acestui secol, este o viziune plauzibilă, cred autorii articolului.

În opinia unui expert, prof. Jack Cuzick, de la Wolfson Institute of Preventive Medicine din cadrul Queen Mary University, printre cele mai importante lucruri pe care le pot face oamenii pentru a preveni un mare număr de cancere se numără:

  • evitarea fumatului
  • menţinerea unei greutăţi corporale normale
  • administrarea zilnică a unei doze mici de aspirină, la persoanele de peste de 50 de ani (deşi studii mai recente arată că această măsură funcționează doar în cazul anumitor persoane, în funcţie de înzestrarea genetică).

Stilul de viaţă sănătos care reduce riscul de cancer reduce, de asemenea, riscul altor boli precum diabetul, atacul de inimă, accidentul vasculară cerebral şi demenţa.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel