Sari la conținut

Ioana Mihăilă, primele declarații după ce a fost propusă la Ministerul Sănătății. „Sunt medic și cunosc îndeaproape situația din spitale”

ioana mihaila

Ioana Mihăilă, primele declarații după ce a fost propusă la Ministerul Sănătății. „Sunt medic și cunosc îndeaproape situația din spitale”.

USR-PLUS a anunțat, miercuri dimineața că Ioana Mihăilă este propunerea pentru Ministerul Sănătății. În prezent, Mihăilă este secretar de stat în Ministerul Sănătății. Propunerea a fost înaintată premierului Florin Cîțu, se arată într-un comunicat.

Ioana Mihăilă, primele declarații

„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an.

Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister. Să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat.

Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătății: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu și a medicinei de familie, precum și alocarea finanțărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă.

Cine este Ioana Mihăilă

Ioana Mihăilă este medic endocrinolog. Potrivit declaraţiei de avere, deţine împreună cu soţul său o clinică medicală, a candidat la Primăria Oradea şi, potrivit propriilor declaraţii, s-a înscris în PLUS încă de la începutul partidului.

Ea deţine mai multe terenuri şi case în Oradea, are peste 400.000 de lei în conturi şi a acordat un împrumut de 20.000 de lei USR în campania electorală. Împreună cu soțul său deţine două terenuri intravilane în Oradea un teren de 500 m pătrați obținut prin donație și o cotă într-un apartament din Cluj-Napoca. Are un spațiu comercial de 437 de metri pătrați obținut tot prin donație din 2015.

Potrivit CV-ului prezentat odată cu candidatura la Primăria Oradea, Ioana Mihăilă a absolvit în 2005 Facultatea de Medicină, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, iar din 2006, timp de patru ani, a făcut stagii de pregătire în rezidenţiat pentru specialitatea Endocrinologie la Cluj-Napoca.

Din 2011, a lucrat ca medic endocrinolog, iar din 2014 a fost coordonator medical la Clinica Medena, în perioada 2018 – 2019 a fost coordonator al pregătirii pentru procesul de acreditare ANMCS – Clinica Medena.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel