Sari la conținut

Tara din vestul Europei in care raportul de garda in spital se tine in limba romana

Medicii romani sunt foarte bine cotati in Franta

Daca in urma cu 10-15 ani doctorii romanii care mergeau la studii in strainatate erau invitati sa revina in tara cand le terminau, acum lucrurile s-au schimbat radical. Un medic român care acum lucreaza in Franta si care care a participat la întâlnirea festivă prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la absolvirea Universității de Medicină din Cluj a povestit ca sunt locuri in care s-a ajuns ca raportul de garda sa se tina in limba romana.

Medicul Gelu Popescu, deși este pensionar la cei 65 de ani ai săi, lucrează într-un spital din Franța, unde spune că raportul de gardă se ține în limba română, iar anii trecuți a lucrat și în Martinica, unde a întâlnit mulți medici români.

„Am fost de două ori pensionar și acum aștept a treia pensionare. Am fost medic militar, am ieșit la pensie, m-am angajat civil, am ieșit la pensie, iar acum acum lucrez în Franța. Acolo se spune așa: dacă îți trebuie restaurant, cauți unul armenesc, dacă îți trebuie doctor, caută unul român și dacă ai treabă cu instalațiile sanitare, cauți un polonez. În orașul Val-d’Oise, capitala unui departament, există, de exemplu, mulți medici români. La secția de oftalmologie, unde a venit în urmă cu vreo 19 ani dr. Mărgescu, a adus încă doi oftalmologi, care au adus câte alți doi, și au venit niște asistente, infirmiere, iar raportul de gardă se ține în limba română”, a povestit Popescu pentru corespondentul Agerpres.

În urmă cu câțiva ani, el a dat peste o adevărată comunitate de medici români în zona Caraibe, unde spune că străinii cântau cântece românești și găteau mâncăruri specifice României.

„Am emigrat la 59 de ani, în 2008, iar în 2009, la 60 de ani, eram urgentist în Martinica. Când m-am dus acolo mi-am făcut formele de angajare la spitalul cel mai mare pe care l-am găsit, în capitala Fort de France. Acolo am găsit 17 medici români, numai în Fort de France. Nu departe era un mare spital de psihiatrie, și acolo erau 5 medici români. Medicii români erau organizați într-o asociație, iar absența de la ședințe era plătită. Mergeau în fiecare săptămână pe mare cu o ambarcațiune, într-o zonă în care există foarte mulți corali, mergeau întotdeauna cu același căpitan de vas care stătea la cârmă și cânta la chitară ‘M-a făcut mama oltean’. Iar bucătarul, un negru, prepara mămăliguță și sărmăluțe”, povestește medicul clujean.

El a mai spus că în Franța sunt foarte multe posturi libere de medici și că „nu contează vârsta” la angajare.

Medicul Gelu Popescu a participat, sâmbătă, alături de alți circa 40 de foși colegi ai săi, la aniversarea a 40 de ani de la absolvirea Universității de medicină și Farmacie Cluj, în 1974.

Un alt medic participant la aniversare, Liviu Gârbea, a declarat, pentru AGERPRES, că promoția din 1974 a fost una specială.

„Am fost a 50-a promoție de când se deschisese Universitatea românească de medicină din Cluj. Am fost o promoție jubiliară în 1974. E o serie deosebit de valoroasă care a făcut cinste profesiei nu numai în România, ci și în multe alte țări. Am fost peste 150 în promoție, iar azi sunt prezenți 40; mulți au plecat spre eternitate”, a spus Gârbea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel